PSD a ajuns în presa internațională: „Social-democraţii români au suferit un eşec istoric în alegerile locale”

PSD a ajuns în presa internațională: „Social-democraţii români au suferit un eşec istoric în alegerile locale”
| Foto: evz.ro

Celebra publicație franceză, Le Figaro, a relatat despre rezultatele Partidului Social Democrat la alegerile locale din 27 septembrie.

Partidul Social-Democrat (PSD) din România a suferit, duminică, un nou eşec istoric, în alegerile locale, după înfrângerile înregistrate anul trecut în scrutinul europarlamentar şi în cel prezidenţial, notează jurnalistul Paul Cozighian, în cotidianul Le Figaro.

„După două înfrângeri înregistrate anul trecut, la europarlamentare şi prezidenţiale, social-democraţii români (PSD) au suferit duminică un eşec istoric în alegerile locale, organizate într-un singur tur de scrutin, în condiţii stricte de siguranţă sanitară. Cu un absenteism de 54%, situaţia politică ar fi putut fi menţinută. Dar nu s-a ţinut cont de generaţia tânără, cei cu vârste între 18 şi 34 de ani. 1,8 milioane dintre ei (38,6%) s-au prezentat la urne, mai ales în marile oraşe, provocând surprize majore.

Astfel, după 20 de ani la putere, PSD a pierdut Vrancea, trecut la liberali, dar şi capitala Bucureşti, după peste zece ani de administrare haotică, trecută acum la un candidat independent. În total, din cele zece oraşe mari din România, doar două au fost câştigate de social-democraţi", a afirmat jurnalistul, potrivit Mediafax.

Independenţa justiţiei

„PSD este pe o pantă electorală decendentă în principal din cauza fostului lider, Liviu Dragnea, aflat în prezent în închisoare într-un caz de angajări fictive, dar care a făcut totul pentru a schimba legile în interesul propriu, generând manifestaţii masive în ţară, dar şi la Bruxelles.

Social-democraţii au pierdut 9 dintre cele 29 de consilii judeţene pe care le deţineau, în timp ce liberalii din cadrul PNL au obţinut opt în plus faţă de 2016, urmând să conducă 17 de acum înainte. Ceea ce indică faptul că cele două partide mari ar putea domina în proporţii relativ egale viitorul Parlament, după alegerile generale programate pe 6 decembrie", subliniază Le Figaro.

 

Comenteaza