PSD ameninţă cu scandal la nivel european dacă Laura Codruţa Kovesi este desemnată procuror şef european

PSD ameninţă cu scandal la nivel european dacă Laura Codruţa Kovesi este desemnată procuror şef european

Eurodeputatul Gabriela Zoană, înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European, susţine că Laura Codruţa Kovesi nu poate fi numită procuror şef european.

Eurodeputatul PSD explică într-un comunicat de presă că numirea în această funcţie a fostului procuror şef DNA ar afecta imaginea Uniunii Europene.

„Am sesizat la nivelul Parlamentului European grave vicii de procedură în ceea ce priveşte votul candidaţilor pentru şefia Parchetului European, vot exprimat în cele două comisii, LIBE şi CONT. Realizăm că ne aflăm în faţa unei tentative de impunere dincolo de procedurile instituţionale a unui anumit candidat, pe considerente care ne scapă în acest moment.  

Graba celor care vor să o impună pe Kovesi ca procuror şef european până la alegerile parlamentare din luna mai ascunde interese obscure, care se doresc a fi atinse prin încălcarea oricăror reguli statutare, profesionale şi morale.  

Din acest punct de vedere, mă simt datoare să amintesc tuturor, inclusiv susţinătorilor d-nei Kovesi, faptul că, o procedură viciată de desemnare a procurorului şef european va declanşa un scandal la nivel european, mai ales în contextul în care unul dintre candidaţi nu întruneşte condiţiile profesionale cerute de regulament.  

În aceste condiţii, ceea ce riscă România, în cazul numirii acesteia în funcţia de procuror şef european, este o imagine negativă pe termen lung, cu atât mai mult cu cât candidatul român este cercetat penal în 19 dosare. 

Un procuror şef european cercetat penal pentru fapte comise în ţara sa pentru încălcarea atribuţiilor care ar fi trebuit să îl califice pentru acea poziţie va reprezenta o lovitură de imagine şi pentru Uniunea Europeană în general şi va genera o creştere a euroscepticismului în ţările europene.  

Din acest motiv, am considerat de la început o greşeală numirea procurorului şef pe criterii politice. Liderii europeni ne demonstrează încă o dată că ce este permis în Europa este interzis în România, ceea ce mă obligă să condamn din nou dublul limbaj folosit la cel mai înalt nivel european”, se arată în comunicatul emis de Gabriela Zoană (foto stânga).PSD ameninţă cu scandal la nivel european dacă Laura Codruţa Kovesi este desemnată procuror şef european

 

Comenteaza