PSD dă vina pe ,,statul paralel'' pentru dezertările din partid

PSD dă vina pe ,,statul paralel'' pentru dezertările din partid

Panică în PSD, după vânătoarea de parlamentari începută de Victor Ponta. 

Organizaţia PSD Bucureşti-Ilfov a transmis, luni, că dezertările din partid, dar şi tentativele de confiscare a Guvernului, ameninţările preşedintelui Klaus Iohannis la adresa premierului şi plângerea penală a preşedintelui PNL fac parte din planul Statului Paralel de a bloca reforma justiţiei. Dezertările unor colegi din partid nu pot destabiliza coaliţia PSD-ALDE, astfel că "cei slabi au plecat, cei puternici au rămas", susține organizația social-democrată.

"PSD Bucureşti-Ilfov condamnă dezertările unor colegi şi consideră că acestea nu vor putea destabiliza nici partidul, nici majoritatea parlamentară PSD+ALDE. Au plecat cei slabi, au rămas cei puternici. Trădarea este imorală, din orice parte o priveşti. A te pune în slujba celor care ţi-au fost adversari este dezonorant şi nu poate fi justificat cu argumente pompoase prin care se invocă interese superioare. Trădarea este un drum ireversibil – nimeni nu mai poate avea încredere în trădători! PSD Bucureşti subliniază că dezertorii i-au trădat în primul rând pe cei care i-au votat. Niciunul dintre ei nu şi-ar fi putut câştiga mandatul de parlamentar prin forţe proprii, ca independenţi. Au fost votaţi pentru că au avut alături sigla celui mai puternic partid din România. Prin urmare, trădarea partidului în numele căruia au candidat este o trădare a votului primit din partea cetăţenilor", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, postat pe pagina de Facebook.

PSD Bucureşti-Ilfov susţine că majoritatea PSD+ALDE este solidă.

"Din momentul în care PSD a început hotărât reforma sistemului de justiţie din România au avut loc mai multe încercări de dezbinare a partidului sau de răsturnare a guvernării. Tentativele de confiscare a Guvernului, ameninţările preşedintelui Iohannis la adresa premierului, plângerea penală penibilă a preşedintelui PNL, iar acum dezertările câtorva colegi rătăciţi şi lipsiţi de caracter fac toate parte din acelaşi plan nereuşit al Statului Paralel de a bloca reforma justiţiei şi realizarea programului de guvernare. Majoritatea PSD+ALDE este solidă, iar aceste atacuri repetate împotriva partidului nostru ne determină şi mai mult să realizăm ce am început. Vom fi uniţi, nu vom ceda, vom merge până la capăt!", se mai arată în comunicat.

 

Etichete
Comenteaza