PSD nu exclude susținerea unui guvern minoritar. Anunțul lui Marcel Ciolacu

PSD nu exclude susținerea unui guvern minoritar. Anunțul lui Marcel Ciolacu
| Foto: stirileprotv.ro

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pare să-şi fi nuanţat poziţia privitoare la susţinerea unui guvern minoritar și nu mai exclude din start această variantă.

Declaraţia lui Marcel Ciolacu a fost făcută joi dimineaţa, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD şi de consultările de la Palatul Cotroceni.

„Haideţi să vedem cum se aşează lucrurile şi să luăm în considerare perioada din acest moment. Îmi menţin părerea că România nu intră într-o zonă de stabilitate cu un guvern minoritar. Ştiţi că într-o zi în România au fost mai multe decese decât în toată UE. Vom ieşi cu o declaraţie clară după Biroul Permanent Naţional şi după consultări”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

Biroul Politic Naţional al PNL a decis în unanimitate, joi dimineața, ca Nicolae Ciucă să fie propunerea de prim-ministru la consultările de la Cotroceni.

Consultările privind formarea noului Guvern sunt programate joi, la Palatul Cotroceni.

Comenteaza