PSD, PNL şi PC semnează protocolul la Cluj. "E un moment istoric"

PSD, PNL şi PC semnează protocolul la Cluj.
Trei partide colaborează ca să "răstoarne puterea portocalie", după cum spun liderii locali ai acestora. La evenimentul de semnare a protocolului dintre PSD, PNL şi PC este prezent şi preşedintele PSD, Victor Ponta.

"Este cel mai important eveniment politic din Cluj-Napoca. Va da semnalul pozitiv de începere a măcinării acestei puteri portocalii care ne macină viaţa", a spus europarlamentarul Ovidiu Silaghi cu ocazia semnării acordului.

"E un moment istoric", a declarat şi senatorul PNL Marius Nicoară. "Noi liberalii avem în Cluj cea mai vastă experienţă în a construi alianţe, care au fost câştigătoare în judeţ. Cred că semnalul pe care îl dăm mergând împreună la alegerile locale de anul viitor va genera schimbări şi în toamna viitoare, când puterea portocalie îşi va trăi ultimele ceasuri", a adăugat Nicoară, care este şi preşedinte al PNL Cluj.

"Când vom înţelege importanţa acestui eveniment vom câştiga şi alegerile locale, şi cele parlamentare", a declarat şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că USL a fost înfiinţată "în ideea unei uniuni naţionale a celor care cred că România trebuie să aibă o şansă pentru schimbare" şi că uniunea nu îşi propune să câştige alegerile: "USL trebuie să-şi propună să construiască un alt proiect politic, pentru următorii zece ani dacă nu sunt prea optimist", a explicat Ponta. "Sunt români care nu credeau, când au votat, că ţara lor va fi condusă de Elena Udrea. Dacă Băsescu ar fi spus în 2008 că va promova o Lege a Educaţiei doar pentru a se război cu rectorii Marga de la Cluj şi Andronescu de la Bucureşti, românii  nu l-ar mai fi votat", a declarat preşedintele PSD.

Ponta spune că alianţa nu va politiza funcţiile publice, dacă va câştiga viitoarele alegeri. "În afară de secretarii de stat, realmente, nu ascuns, toate celelalte funcţii publice sunt pentru profesionişti. Viitorul guvern nu va fi o împărţeală între partide şi cum e fiecare stăpân pe moşia lui", a spus Ponta.

Acesta adaugă că USL urmăreşte să transforme ţara în regiuni de dezvoltare, "cu toate competenţele de care au nevoie pentru a se dezvolta". "Acum un drum comunal din Apahida trebuie aprobat de ministru", a spus Ponta.

La evenimentul de semnare a protocolului au fost prezenţi  şi Ioan Rus, Alexandru Cordoş, Cornel Itu, europarlamentarul Ovidiu Silaghi, Horea Uioreanu, Mircea Abrudean, preşedintele interimar la PNL Cluj-Napoca, Mircea Duşa,  şi Vasile Dâncu, Aurelia Cristea şi Vasile Puşcaş.

Comenteaza