PSD, reacţie la declaraţiile lui Iohannis: E mânat de ranchiună

PSD, reacţie la declaraţiile lui Iohannis: E mânat de ranchiună
sigla psd

După declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis de vineri, Partidul Social Democrat afirmă că şeful statului "se lasă mânat de ranchiuna şi obsesiile personale" şi îl acuză că prin atitudinea sa blochează activitatea a două ministere.

"Partidul Social Democrat condamnă decizia iresponsabilă a preşedintelui Iohannis de a bloca funcţionarea a două ministere cheie ale Guvernului României. Lipsit de orice argument politic, legal sau constituţional, Iohannis se lasă mânat de ranchiuna şi obsesiile personale, aducând prejudicii statului român pe care ar fi trebuit să-l reprezinte. Iohannis pur şi simplu blochează România, astfel încât Guvernul PSD+ALDE să nu facă investiţii în autostrăzi şi dezvoltare locală", se arată în comunicatul partidului Social Democrat, potrivit Mediafax.

"Scandalurile şi conflictele create de Iohannis sunt cu atât mai iresponsabile în contextul Anului Centenar şi al apelurilor repetate din partea oficialilor europeni privind realizarea unui consens politic înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Iohannis a manifestat astăzi un comportament lipsit de orice decenţă şi bun simţ faţă de doamna prim ministru, în ciuda mesajului de pace politică pe care aceasta i l-a adresat în cadrul şedinţei solemne organizată în Parlament cu ocazia Centenarului. Dincolo de funcţii, preşedintele Iohannis ar fi trebuit să dea dovadă de bună creştere şi politeţe faţă de o doamnă. În aceste condiţii, PSD va utiliza toate mijloacele legale şi constituţionale pentru a debloca situaţia creată de Iohannis şi pentru a-l determina pe acesta să respecte legile şi Constituţia României", mai precizează sursa citată.

Şeful statului a anunţat vineri, după ce Guvernul a sesizat CCR pe un posibil conflict instituţional privind numirile de la Dezvoltare şi Transporturi, că va amâna luarea unei decizii până când Curtea se va pronunţa.

"Dacă s-a ajuns în această fază să decidă CCR, bineînţeles voi aştepta hotărârea Curţii şi pe urmă voi acţiona constituţional. Veţi vedea că punctul nostru de vedere este consolidat. Deocamdată nu mai fac nimic în această speţă până când CCR nu va lua o decizie", a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă va lua o decizie privind numirile de la Dezvoltare şi Transporturi.

Comenteaza