PSD vrea să-l schimbe pe Geoană, dar nu ştie cum
- Scris de Valentin Malaescu
- 07 Noi 2011, 22:48
- Politica
- Ascultă știrea

Vizita în SUA fără acordul partidului pare să fi fost picătura care a umplut paharul nemulţumirii conducerii PSD. Debarcarea preşedintelui Senatului pare a se împiedica însă de mari probleme regulamentare. Democrat-liberalii recunosc deja că îşi doresc funcţia, dar social-democraţii susţin că postul li se cuvine.
Refuzul lui Mircea Geoană de a demisiona din funcţie, aşa cum i-a cerut Biroul Permanent al PSD, pare a da naştere unei noi controverse de interpretare a Regulamentului Senatului, după modelul "brevetat" la înlocuirea lui Adrian Năstase din fruntea Camerei Deputaţilor, în 2006. În 2005 Curtea Constituţională (CC) a decis că articolele din Regulamentul Senatului care stabilesc procedura de revocare din funcţie şi înlocuire a preşedintelui sunt neconstituţionale. Acestea nu au fost, însă, modificate, ceea ce face ca în acest moment să nu existe o procedură regulamentară de înlocuire a ocupantului celei de-a doua funcţii în stat. Puterea mizează pe prevederile declarate neconstituţionale, care permit revocarea şi numirea în funcţie cu votul majorităţii senatorilor, chiar dacă asta înseamnă migrarea funcţiei în portofoliul altui partid. În schimb, PSD invocă explicaţiile CC aferente deciziei invocate, potrivit cărora înlocuitorul trebuie să aparţină aceluiaşi grup politic care l-a dat şi pe cel înlocuit. Deocamdată, cererea PSD de revocare din funcţie a fost respinsă deoarece n-a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului.
Senatorul PSD Alexandru Cordoş recunoaşte că există riscul pierderii funcţiei. "Într-adevăr, riscul major este să pierdem această funcţie, dar s-a argumentat că agenda lui Geoană ar fi paralelă cu cea a partidului, iar în grup unii i-au cerut sancţionarea pentru nerespectarea unităţii partidului. În mod normal, deciziile CC sunt obligatorii, aşa că ar trebui să avem doar noi dreptul de a propune un înlocuitor", a apreciat Cordoş.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, apreciază însă că riscul pierderii funcţiei este acceptabil. "Cred că în acest moment cele mai importantse lucruri sunt stabilitatea PSD-ului şi lupta cu cei care conduc România. Toată lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să mergem toţi în aceeaşi direcţie. Din păcate, domnul Geoană a avut permanent o agendă personală. Pentru unitatea partidului şi pentru acţiunile pe care urmează să le avem, merită să riscăm pierderea funcţiei. Până când să tot suportăm un asemenea comportament?", a spus Lăpuşan.
Fostul strateg-şef al PSD-ului, Vasile Dâncu, apreciază că asumarea riscului repetării erorii din 2006, când, după impunerea demisiei lui Năstase din fruntea Camerei inferioare, PSD a pierdut funcţia în favoarea liberalului Bogdan Olteanu, e o eroare. "Ştiu că există un conflict Ponta-Geoană, identic cu cel dintre Geoană şi Iliescu, după ce Iliescu a pierdut conducerea partidului. Cred însă că, dincolo de discuţiile de partid, Geoană ocupă o funcţie pe care, practic, partidul o are, iar posibila pierdere a acestei funcţii nu cred că, tactic, e bună. Geoană mai are un 15-20%, care n-ar trebui pierdut acum, când se apropie alegerile", a comentat Dâncu.
Nici liberalii nu par foarte încântaţi de mişcarea partenerilor lor de alianţă. "Dacă e să fim obiectivi, Geoană a condus democratic lucrările Senatului. De altfel, am înţeles că nici nu i s-au făcut reproşuri în acest sens. Unul dintre marile pericole este ca USL-ul să piardă această funcţie. E o decizie politică pe care şi-o asumă cei din PSD şi pe care sper că au cântărit-o foarte bine", a declarat preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară.
Şi mai nemulţumit este preşedintele PC Cluj, senatorul Şerban Rădulescu. "Cu siguranţă, toate aceste discuţii declanşate în sânul PSD au repercusiuni şi asupra USL. Sigur, e o problemă internă a PSD-ului, dar Geoană ar putea fi exclus şi lucrurile ar lua o altă turnură", a spus Rădulescu.
Reprezentanţii puterii recunosc că ar vâna funcţia. "Deocamdată, remarc că liderul nostru de grup, Cristian Rădulescu, le-a respins cererea de revocare tocmai cu argumentele cu care ne-au blocat pe noi atunci când am vrut să-l dăm jos din funcţie. Pasărea pe limba ei piere. Eu doresc sincer să preluăm conducerea Senatului, ca să nu mai fim obstrucţionaţi de Geoană la orice lege cu impact electoral", a declarat senatorul Mihail Hărdău.
Preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, e de părere că, în ciuda opiniei CC, care susţine, în acelaşi document, că structura Biroului Permanent al Senatului, incluzând preşedintele, trebuie să respecte configuraţia politică rezultată în urma alegerilor, PSD poate pierde funcţia de preşedinte, din cauza migraţiei politice. "Grupul PSD nu mai e la fel de numeros ca la început, există chiar o disproporţie între ponderea din plen şi cea din conducerea Senatului, aşa că există şi posibilitatea ca preşedinţia Senatului să revină altui partid", a apreciat Buda.
Coleg de comisie cu Buda, preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente, susţine că Geoană ar trebui înlocuit pe bază de... cutumă şi propune un compromis între procedura respinsă de CC şi opţiunile Curţii. "În condiţiile în care există un vid legislativ, se poate merge pe cutumă, nu chiar total pe articolele anulate de CC, adică grupul care l-a desemnat propune revocarea, urmează un vot care aprobă sau nu acest lucru, după care orice grup poate propune un candidat, chiar dacă e împotriva deciziei CC", a afirmat Mate.
Geoană negociază cu UNPR
Potrivit unor surse politice din apropierea lui Mircea Geoană, confirmate de lideri ai UNPR, acesta negociază în secret trecerea la UNPR, în cazul în care social-democraţii continuă ofensiva împotriva sa. Alături de Geoană, la UNPR ar urma să treacă alţi 20 de deputaţi şi senatori rămaşi fideli actualului preşedinte al Senatului.