PSD vrea să scoată şpaga electorală în afara legii

PSD vrea să scoată şpaga electorală în afara legii
Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat la Cluj că partidul său lucrează la un proiecte de modificare a Legii electorale, care să incrimineze mult mai dur aşa-zisa mită electorală şi care să împiedice şefii serviciilor deconcentrate să se implice în campaniile electorale.

"Candidaţii care sunt prinşi că împart orice fel de bunuri sau bani vor fi sancţionaţi în procedură de urgenţă şi li se vor suspenda drepturile electorale. I-am putea spune «Legea anti-biciclete», apropo de ce vrea să facă doamna Udrea. Pe de altă parte, la alegerile parţiale de până acum, prefecţii şi şefii de deconcentrate - membri de partid numiţi politic în funcţii - au fost veritabili şefi de campanie în teritoriu. Aşa ceva nu se mai poate accepta. De aceea spunem mereu că noi nu ne batem cu PDL, ne batem cu un sistem, cu un partid-stat, care foloseşte toate pârghiile statului pentru a cumpăra şi fura voturi. Dacă era doar PDL-ul, n-am fi avut nevoie de USL, îi băteam şi separat. Pentru USL orice sistem de vot e în regulă. Uninominal sau nu, cu unul sau două tururi, vom câştiga detaşat dacă vor fi alegeri corecte, fără mită electorală şi fără implicarea şefilor de deconcentrate", a declarat Ponta.

 

 

Comenteaza