Putin le pune pe masă ucrainenilor cetăţenia rusă

Putin le pune pe masă ucrainenilor cetăţenia rusă

Vladimir Putin a semnat luni un decret care facilitează accesul la obţinerea cetăţeniei ruse pentru toţi ucrainenii, nu doar celor din teritoriile ocupate de Rusia, ca până acum.

''Cetăţenii Ucrainei (...) dispun de dreptul de a solicita cetăţenia Federaţiei Ruse conform procedurii simplificate'', se arată în decretul prezidenţial semnat de liderul de la Kremlin, transmit AFP şi Reuters.

Documentul a fost publicat pe website-ul guvernului rus.

Până acum, o procedură simplificată pentru obţinerea cetăţeniei ruse s-a aplicat doar locuitorilor din teritoriile separatiste autoproclamate 'Republica Populară Doneţk' şi 'Republica Populară Luhansk', din estul Ucrainei, precum şi din regiunile ucrainene Herson şi Zaporojie, ocupate de forţele ruse, menţionează Reuters, care citează agenţia de presă rusă TASS.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...