Rareş Bogdan: Alegerile din 2009 au fost câştigate de Mircea Geoană

Rareş Bogdan: Alegerile din 2009 au fost câştigate de Mircea Geoană
Realizatorul "Jocuri de putere" a comentat dezvăluirea fostului colonel SRI Daniel Dragomir, potrivit căruia întâlnirea din casa fostului ministru Gabriel Oprea din seara alegerilor prezidențiale din 2009 a urmărit împiedicarea renumărării voturilor din Diaspora.

"Alegerile din 2009 n-au fost câştigate de Băsescu la 62000 de voturi diferenţă, ci au fost câştigate de Mircea Geoană. Numai că a fost un grup care s-a opus acestui lucru, care n-a dorit renumărarea voturilor din Diaspora, care n-a dorit renumărarea voturilor anulate şi voturilor albe din ţară", consideră Rareş Bogdan, care a vorbit şi despre descinderile ANAF de la sediile postului Realitatea TV, în ţară, dar şi în teritoriu, imediat după alegerile prezidenţiale din 2009.

"Dezvăluirea lui Dragomir o vedem cum se poate de serios. În sfârşit, înţeleg un lucru Andra. Tu eşti la Realitatea de 10 ani cel puţin. Eu sunt la Realitatea în Bucureşti de vreo 5 ani de zile şi în colaborare cu Realitatea de vreo 8-9 ani, la staţiile locale. Îmi amintesc cum pe data de 7 decembrie 2009, la sediul Realitatea din Bucureşti, de la Casa Presei, dar şi la sediile din ţară, deci şi la subsemnatul, la ora 8 dimineaţa, a doua zi după alegerile prezidenţiale, au intrat portăreii de la ANAF. Erau agenţii domnului Blejnar, care n-au mai plecat de la sediile Realitatea TV timp de 6 luni de zile. În toit acest timp au terorizat pur şi simplu presa care şi-a permis să fie în acel moment să fie împotriva lui Traian Băsescu. Deci dacă lucrurile stau aşa cum ne spune domnul Dragomir înseamnă că alegerile din 2009 au fost în mod clar viciate şi eu n-am cum să nu-mi amintesc acest lucru pentru că eu, ca şi mulţi alţii, am aşteptat numărarea voturilor din Diasporă şi din ţară. Lucru care nu s-a mai întâmplat, printr-o trădare pe care au făcut-o pe de-o parte Dan Şova, Titus Corlăţean, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi pe de altă parte, printr-un joc la non-combat al lui Viorel Hrebenciuc, şeful de campanie electorală şi, surpriză, al lui Liviu Dragnea. Pentru că Liviu Dragnea a avut un rol foarte important în campania prezidenţială a lui Mircea Geoană. A fost unul dintre şefii campaniei. Aceştia s-au opus alături de oamenii lui Traian Băsescu la numărarea voturilor.

Alegerile din 2009 n-au fost câştigate de Băsescu la 62000 de voturi diferenţă, ci au fost câştigate de Mircea Geoană. Numai că a fost un grup care s-a opus acestui lucru, care n-a dorit renumărarea voturilor din Diaspora, care n-a dorit renumărarea voturilor anulate şi voturilor albe din ţară. Iată că ceea ce noi speculam, primeam pe surse, ni se confirmă acum de un stâlp al sistemului de atunci. După alegeri, sediile Realitatea TV au fost invadate de către cei care trebnuiau să gească orice pentru a opri activitatea Realităţii TV. E un lucru de o gravitate absolută şi, sincer, chiar dacă mulţi dintre cei de atunci au fost apăraţi de către mine sau de colegi invitaţi la Realitatea TV, eu am o memorie foarte bună. Nişte oameni trebuie să dea răspiunsuri pentru momentul 2009", a spus Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a adăugat că adevărul istoric trebuie scos la suprafaţă, iar pentru asta România are nevoie de o presă liberă şi independentă. Jurnalistul a precizat că acuzatorii din acele vremuri sunt, de fapt, cei care au capturat statul.

"Comisia de la Parlament este formată din imbecili frustraţi. Eu n-am încredere în ea. Dacă parlamentul României ar fi investigat cazul Colectiv, dacă ar fi investigat unde s-au dus 25 de miliarde balanţă pozitivă, pe banii luaţi de la UE, dacă ar fi investigat de ce nu avem nicio autostradă care să străpundă Carpaţii spre Moldova sau spre Transilvania, dacă ar fi investigat de ce mai avem 2600 de şcoli cu toaletă în curte şi se mor copiii în haznale, dacă ar fi investigat ce e cu spitalele României, aş fi spus: da, au terminat de investigat lucrurile serioase, şi au trecut la asta... N-am încredere în Parlamentul României. Am încredere în Justiţie. Serviciile de Informaţii trebuie să se lepede de păcate, de satane. Dacă lucrurile au stat aşa, noi nu mai putem întoarce lumea înapoi, nu mai putem să-i dăm lui Geoană mandatul. Pentru adevărul istoric trebuie să ştim. Jurnaliştii de la Realitatea Tv au fost şi atunci jurnalişti.

Îmi amintesc că după talk-show-ul de pomină moderat de un jurnalist de la Realitatea TV în acel moment, a urmat analiza pe post, făcută de Tolontan, de Cristian Tudor Popescu, de Hurezeanu, care nu l-au cruţat absolut deloc pe Mircea Geoană. A intrat pe post însuşi proprietarul de atunci al Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vântu, care a recunoscut întâlnirea cu Mircea Geoană. Deci postul, chiar dacă era poziţionat politic şi-l susţinea pe Geoană în încercările lui Traian Băsescu de a captura statul... pentru că pe mine mă distrează când azi vorbesc Traian Băsescu, Elena Udrea şi cei de atunci de capturarea statului, când ei înşişi au capturat statul. Cei pe care ei în înjură astăzi au fost instrumentele lor de capturare a statului, cu ajutorul cărora au călcat în picioare presa liberă din România. Presa, într-o democraţie, trebuie să funcţioneze liberă. Astăzi, Trump, datorită investigaţiilor media, a suferit o înfrângere majoră prin faptul că este pus sub acuzare şeful său de campanie electorală pentru legăturile cu Rusia, pentru finanţarea campaniei sale de către Rusia. Niciunul dintre oamenii aceştia, de la Băsescu la Liviu Dragnea, n-a înţeles că presa trebuie să fie de sine stătătoare. Cât timp nu vor înţelege asta, vor pierde. Presa trebuie să existe, aşa cum trebuie să fie o Justiţie independentă, trebuie să fie şi o presă liberă independentă", a încheiat Rareş Bogdan.

 

Comenteaza