Rareș Bogdan, despre protestele transportatorilor și fermierilor: „N-au ieșit de fericiți în stradă”

Rareș Bogdan, despre protestele transportatorilor și fermierilor: „N-au ieșit de fericiți în stradă”

Europarlamentarul liberal susține că nu este o criză care să nu poată fi gestionată de către „merituosul guvern român”, adăugând că nu avea de ce să intervină președintele Klaus Iohannis. 

Prim-vicepreședintele PNL a mai explicat că, până acum, cele două partide, PNL și PSD, au înțeles doleanțele oamenilor și încearcă să rezolve aceste probleme prin dialog.

„Păi suntem vaccinați, majori, nu e o criză care să nu poată fi gestionată de către merituosul guvern român. Dacă nu ne descurcăm o să intervină și Klaus Iohannis. Până acum eu zic că ne descurcăm. Am venit cu o mulțime de soluții. O parte din problemele lor le-am înțeles, sunt reale, n-au ieșit de fericiți în stradă. Nimeni nu poate să spună că Guvernul nu a fost deschis și că nu a rezolvat o parte din revendicări. Deocamdată, până la această oră, eu zic că Guvernul României, cele două partide, PNL și PSD, au înțeles doleanțele oamenilor și încearcă să rezolve aceste probleme prin dialog, stând de vorbă cu reprezentanții celor care sunt în stradă”, a declarat Rareș Bogdan, potrivit g4media.ro.

Liberalul spune că dialogul rezolvă o bună parte din probleme. De asemenea, el a mai adăugat că speră să îi poată ajuta pe oameni, să fie blocată vânzarea de cereale la negru pe piața din România.

„Le putem rezolva pe toate și să ne semnaleze tot ce nu funcționează. Dialogul rezolvă o bună parte din probleme. Doar trebuie să știm de unde să luăm banii, nu problema banilor e în societatea modernă de azi. Trebuie să le spunem românilor că subvențiile pentru agricultură au fost de 2,3 miliarde și 700 de milioane subvenții guvernamentale. Degeaba înjurăm Bruxelles-ul, pentru că fără acești bani intram în faliment”, a mai precizat eurodeputatul.

Rareș Bogdan, despre protestele transportatorilor și fermierilor: „N-au ieșit de fericiți în stradă”

Comenteaza