Rareş Bogdan detonează "bomba" în PSD: trădări pe linie, execuţii politice şi o gaşcă de baroni care vrea decapitarea lui Dragnea

Rareş Bogdan detonează
Liviu Dragnea a prins un balon de oxigen în dosarul penal legat de instigarea la abuz în serviciu, prin pensionarea judecătoarei Ana-Maria Dascălu - chestiune care presupune reluarea procesului de la început - iar acest lucru îi permite liderului PSD să elimine posibilii adversari interni din partid.

Ultimul mazilit este ex-ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, lovit brusc de Dragnea sub suspiciunea că acesta ar fi fost omul care urma să îi dea lovitura de grație în numele grupării Firea - Pandele - Oprișan. "Tudose a fost cel care l-a trădat pe Țuțuianu", a declarat jurnalistul Rareș Bogdan, pentru PSNews.ro.

Jocurile de putere din interiorul grupării social-democrate sunt departe de a fi luat sfârșit, chiar dacă pentru moment Dragnea a reușit să își reconfirme statutul de lider absolut în partid. Găștile de baroni care au ajutat la instalarea lui Dragnea în fruntea partidului și au împins PSD spre guvernare sunt în punctul în care își reconfigurează noi alianțe ce ar putea să îl bage din nou în corzi pe liderul social-democrat.

Val de decapitări

În ciuda unor declarații aparent împăciuitoare ale lui Dragnea, cu privire la motivele care au stat la plecarea lui Țuțuianu de la șefia Ministerului Apărării, fostului ministru i s-a redus la zero sfera de influență deținută din poziția de președinte al comisiei de control a Serviciului Român de Informaţii (SRI), senatorul fiind complet eliminat din aceasta.

„Pensionarea forțată a judecătoarei din completul de judecată al dosarului lui Dragnea i-a asigurat acestuia o gură de oxigen uriașă care l-a repoziționat în partid și în spațiul public. Din momentul în care s-a petrecut acest lucru a început ofensiva împotriva potențialilor adversari din partid.

Mă miră că Mihai Tudose i-a dat o mână de ajutor în decapitarea lui Adrian Țuțuianu. Acesta, potrivit unor informații, era omul care urma să îi dea lovitura de grație lui Liviu Dragnea și să îi ceară retragerea pentru prejudicii de imagine aduse partidului la ședința de la Mamaia. Liviu Dragnea a fost informat și l-a decapitat cu cruzime.

Țuțuianu era în tabăra Firea - Pandele - Oprișan, care urma să pună mâna pe partid și să îl îndepărteze pe Liviu Dragnea", comentează realizatorul emisiunii „Jocuri de Putere".

Situația creată a pus-o în gardă pe Gabriela Firea, care în ultima perioadă și-a limitat discursul public, încercând să evite cât mai mult expunerea mediatică, mai ales că înțelege tot mai mult că a fost folosită în mazilirea lui Victor Ponta și decaitarea lui Sorin Grindeanu.

Nici Niculae Bădălău nu a scăpat de satârul mânuit cu abilitate de Dragnea, dar acesta a avut grijă să își ofere singur gâtul spre decapitare prin scandalul în care este acuzat de lovirea unui deputat PNL din județul Giurgiu.

Acest lucru i-a dat lui Dragnea apă la moară de a tăia din start pretențiile lui Bădălău, omul nr. 2 în partid, de a prelua președinția Curții de Conturi a României, lucru care i-ar fi oferit controlul asupra sferei administrative și, implicit, o influență politică enormă.

În acest moment, în cursa pentru mandatul de președinte al Curții de Conturi, Dragnea a introdus-o pe Sevil Shhaideh, vicepremier și fina sa de cununie.

„Doamna Shhaideh este un discipol al lui Dragnea, un general al său. Asistăm la întărire a puterii lui Liviu Dragnea, la o îndepărtare a oponenților din interiorul partidului. Doamna Firea este tot mai tăcută și cred că nici Paul Stănescu nu se simte prea bine", remarcă Rareș Bogdan.

Promisiuni neonorate

Practic, o întreagă serie de promisiuni făcute în timp de Liviu Dragnea au ajuns să nu mai fie respectate, chiar dacă „El lider maximo" din PSD a ajuns să își atingă țintele propuse: de la intrarea la guvernare, forțarea sistemului de justiție prin OUG nr. 13, legea grațierii și a noului pachet de legi ale justiției, până la eliminarea premierului Sorin Grindeanu și azvârlirea în afara partidului a lui Victor Ponta.

Rând pe rând, complicii lui Dragnea încep să realizeze că nu vor primi nimic în sprijinul ajutorului dat. Promisiunea deschiderii unui culoar de candidatura la prezidențialele din 2019, făcută Gabrielei Firea, s-a spart ca un balon de săpun, iar promisiunea trecerii pachetului de legi a justiției, cerută cu insistență de unul dintre cei mai influenți baroni ai partidului, fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, condamnat pentru fapte de corupție, este întârziată de un joc abil al ministrului Tudorel Toader.

„Am informații că Nicușor Constantinescu face apeluri disperate, aproape săptămânal, către Liviu Dragnea, chiar de acolo din închisoare, ca să treacă odată legile Justiției. Cred că Tudorel Toader face un joc în așteptare. Este un om destul de abil.

Așteaptă să vadă reacția externă pe propunerea de eliminare a președintelui din procedura de numire a magistraților. Au greșit forțând cu această modificare", crede Rareș Bogdan.

Pe lângă aceste promisiuni neonorate față de aliații din PSD, Dragnea mai are restanțe și în achitarea „facturii" pentru susținerea arătată de UDMR în parlament. Scăderea pragului pentru minorități în folosirea limbii materne în administrație a dinamitat încă odată relația conducerii PSD cu organizațiile din Transilvania, acestea exprimându-și imediat revolta față de concesiile făcute maghiarilor.

Dragnea a făcut pasul înapoi, dar acest lucru nu a rezolvat total nemulțumirea pesediștilor ardeleni și lasă în aer relația cu UDMR, liderii acestei formațiuni fiind acum în vrie, după ce susținerea aratată proiectelor depuse de PSD nu le-a adus niciun avantaj în fața electoratului propriu.

Chestiunea promisiunilor neonorate care atârnă în sarcina lui Dragnea anunță o viitoare alianță a baronilor nemulțumiți, până și condamnatul Nicușor Constantinescu putând să dea semnalul unei noi revolte împotriva liderului PSD. În Parlament însă, liderii UDMR se uită lung după aliați care să îi sprijine în încercarea de a pedepsi afrontul adus de Dragnea în mod repetat.

Opoziție moartă

PNL și-a dinamitat deja relația cu UDMR, prin mai multe reacții virulente ale lui Ludovic Orban în perioada crizei Dragnea - Grindeanu, iar USR își continuă viața de partid rupt de realitate, disputa în interiorul formațiunii axându-se pe tema poziționării formațiunii față de ideea de modificare a Constituției pentru redefinirea familiei tradiționalei.

În rândul liberalilor, situația se anunță și mai tragică, reacțiile partidului venind cu întârziere, iar Orban părând mai degrabă preocupat de aceeași operațiune de eliminare a liderilor locali care s-au poziționat în tabăra adversă în momentul alegerilor interne din luna iunie.

„Au greșit enorm când au recurs la înlocuirea lui Cătălin Predoiu din poziția de vicepreședinte al Camerei Deputaților cu Beni Ardelean. Au făcut eroarea aceasta, de a înlocui un fost ministru al Justiției din conducerea Camerei, exact când PSD se pregătește să introducă în dezbatere noile legi ale Justiției. Este o gafă enormă", taxează realizatorul de emisiuni TV decizia celui mai mare partid de opoziție din Parlament.

În plus, discursul lui Ludovic Orban pare să înregistreze o întârziere îngrijorătoare la temele de actualitate care ar spori credibilitatea partidului în rândul alegătorilor. Sindicatele protestează, deși li s-a promis o mărire a salariilor, mediul de business taxează impredictibilitatea economică în care se scufundă România giuvernată de PSD-ALDE, populația așteaptă reacții mai virulente la debandada întâlnită în sănătate și educației, dar președintele PNL pare să nu speculeze niciunul din aceste momente favorabile.

„Ludovic Orban pare că și-a terminat benzina în campania internă de alegeri din partid. A avut un discurs bun și contondent până la câștigarea alegerilor, dar acum nu vine să ofere nicio alternativă la măsurile halucinante prezentate de PSD. E drept, nu se pricepe la Economie, dar îi are alături pe Florin Cîțu, pe Andreea Paul. În fine, aceasta din urmă pare că a fost pusă la colț.

Orban face opoziție ca la mijlocul anilor '90, pe vremea Convenției Democrate. Și-a dorit șefia PNL cu toată puterea și acum nu știe ce să facă cu partidul. În plus, tensiunea acumulată în rândul "baronilor portocalii" este uriașă.

Să nu se mire dacă va exploda brusc și va duce la scindarea PNL și reînființarea Partidului Democrat. În stilul acesta, fără reacții rapide, liderii PNL se vor trezi că traseul partidului va semăna cu ducerea mortului la groapă", comentează Rareș Bogdan.

Un președinte inert

Klaus Iohannis a ratat un moment important în a taxa PSD și a pune la punct jocul periculos al lui Dragnea care amenință integritatea statului de drept în numele unor răfuieli personale în interiorul partidului, crede analistul politic.

„Președintele putea reacționa dur în momentul anunțării demisiei lui Țuțuianu și al deciziei de înlocuire al acestuia. A tăcut și a ratat un moment important. Chestiunea se petrecea cu doar o săptămâna înainte de vizita la Pentagon, pe fondul programului de înzestrare a armatei. A scos-o în față pe d-na Pușcalău/Dobrovolschi cu o declarație de presă, cea mai penibilă din istoria declarațiilor de presă de la Cotroceni, în care nu se spunea nimic.

Eu sper că președintele nu este adormit, nu e în stare de letagie și pregătește o replică serioasă. Este drept că pare lipsit de aliați în Parlament, dar va găsi grupuri izolate de parlamentari care să îl susțină și, în plus, are susținerea populației, a unei importante părți din societatea civilă și a unei părți a presei", arată realizatorul TV.

PSD pândește însă orice mișcare greșită a președintelui, așa că este posibil ca Iohannis să își calculeze mult mai atent pașii până la a taxa derapajele evidente la care se dedă actuala putere. în planurile lui Dragnea intră cel puțin o suspendare a președintelui, chiar și pentru o lună, și înlocuirea acestuia cu al doilea om în stat. Totuşi, pericolul este imens, susține Rareș Bogdan

„O suspendare a președintelui, chiar și pentru 30 de zile, îi va da șansa lui Liviu Dragnea să îl folosească pe Tăriceanu. Eu sunt convins că Dragnea îl urăște pe Tăriceanu, dar are nevoie de el pentru înlocuirea președintelui.

Vor profita să facă înlocuiri în sistemul judiciar sau în cel de intelligence cu personaje controversate care trebuiau sancționate de mult. Va însemna paralizia totală a statului și ne va arunca în urmă cu cinci ani. Vor trece decenii până ca statul să mai ajungă să funcționeze normal", prevede analistul politic.

Comenteaza