Rareș Bogdan, după eliminarea pensiilor speciale: „Sunt mândru că am pus în dezbatere publică această problemă, primul după legile curajoase ale lui Emil Boc”

Rareș Bogdan, după eliminarea pensiilor speciale: „Sunt mândru că am pus în dezbatere publică această problemă, primul după legile curajoase ale lui Emil Boc”

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 de voturi „pentru”, 3 abțineri, iar 3 parlamentari au fost prezenți și nu au votat.

Europarlamentarul liberal susține că modul de calcul pentru toate pensiile aflate în plată trebuie să fie reprezentat de contributivitate.

Sper că de această dată legea este suficient de bine argumentată încât să nu mai fie motiv de neconstituționalitate, chiar de ar fi atacată la CCR. Românii trebuie să știe că urmează, tot în această săptămână, legea care interzice cumulul pensie + salariu de la stat, precum și legea trecerii pe contributivitate a tuturor pensiilor speciale. Atentie, însă, potrivit Constituției, legile operează doar pentru viitor, nefiind legi penale! Asta trebuie spus cu sinceritate, pentru că românii nu sunt proști.

Sunt mândru că am pus în dezbaterea publică această problemă, primul după legile curajoase ale lui Emil Boc. Eu am spus acum 4 ani că PNL este obligat să anuleze pensile speciale în 30 de zile de la preluarea guvernării. Au fost 54 de zile și știți ce a urmat. Atât lege anulării, precum și cea a impozitării masive, INIȚIATE DE PNL ȘI SUSTINUTE DE PREMIERI PNL (cine nu crede, să caute pe google!) au fost atacate la CCR. Unii mă citează greșit în chestiunea cu «30 de zile», alții o fac deoarece sunt puși să mintă, dar nu contează, eu sunt mândru că am apucat taurul de coarne și continuat cu ce am spus mereu în emisiunile mele.

Am avut convingerea că fac ceea ce trebuie, că românii au nevoie de un semnal că nedreptatea nu va persista la nesfârșit. Am spus și făcut totul cu maxima credință că toată clasa politică va pricepe că nu putem continua în ipocrizie, cu diferențieri scandaloase și meschine între pensionari. Contributivitatea trebuie să fie modul de calcul pentru toate pensiile aflate în plată”, a transmis Rareș Bogdan, pe pagina sa de Facebook.

Grupul PPE din Parlamentul European rămâne în centrul vieții agricultorilor din România și nu numai!

Comenteaza