Rareș Bogdan îl ironizează pe Florin Iordache: "Când face duș, dacă face, că nu sunt convins că face, să-și pună apa-n cap cu o ceșcuță"

Rareș Bogdan îl ironizează pe Florin Iordache: "Când face duș, dacă face, că nu sunt convins că face, să-și pună apa-n cap cu o ceșcuță"

Rareş Bogdan a comentat ironic afirmaţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, care a spus că "nu există nicio diferenţă între cum sunt trataţi pacienţii la stat și la privat". 

Tot scandalul, susține ziare.com, a izbucnit după ce Liviu Dragnea s-a internat în spital cu o zi înainte de termenul pe care îl avea în dosarul Bombonica, iar televiziunile de ştiri au relatat că liderul PSD ar fi ales un spital privat, nu unul de stat.

"Că e la stat sau la privat nu e nicio problemă, prin măsurile pe care noi le-am luat, că e la stat sau privat, condiţiile sunt la fel de bune. Eu am fost într-un spital de stat unde am fost la fel de mulțumit ca la un spital privat. Ce vă deranjează că e la stat sau la privat?!", a afirmat Florin Iordache în timpul unei interveniţii telefonice la Realitatea TV. Întrebat dacă ştie că sunt spitale de stat în București unde bolnavii se spală cu cana atunci când se strică apa caldă, Florin Iordache a răspuns ironic: "Extraordinar! Nu mi se pare o problemă, nu, nu!".

Rareș Bogdan, care s-a remarcat drept principalul oponent al PSD în spațiul public și candidează pe primul loc la alegerile europarlamentare, din partea PNL, nu a ratat ocazia să îl ironizeze pe Iordache.

”Având în vedere că în județele controlate de consilii sau de baroni PSD, în frunte cu Teleorman, Giurgiu, Buzău, Ialomița, Olt, Brăila, Galați, Vrancea, astfel de chestiuni se întâmplă frecvent, iar celor din PSD, cărora nu le pasă de oameni, li se par lucruri normale. Înțeleg, logica lui Florin Iordache e de pesedist ajuns, de baron roșu, care îi sfidează pe alegători și sfidează proprii alegători. Eu îi propun domnului Iordache ca în fiecare dimineață când face duș, dacă face, că nu sunt convins că face, s-ar putea să facă odată pe săptămână, dar chiar și așa să-și pună apa-n cap cu o ceșcuță”, a spus Rareş Bogdan, potrivit psnews.ro.

Comenteaza