Rareş Bogdan, previziuni sumbre: Dacă PNL-ul nu se reformează, va urma calea PNŢCD-ului

Rareş Bogdan, previziuni sumbre: Dacă PNL-ul nu se reformează, va urma calea PNŢCD-ului
Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareş Bogdan, a afirmat la Realitatea TV că PNL-ul şi-a înjumătăţit procentele din cauza unui lider inexistent, a aunei strategii inexistente şi a lipsei unui mesaj electoral. "Este inacceptabil, în loc să ia programul de guvernare a lui Predoiu au preferat să vină fără program de guvernare. S-au dezarmat în faţa propunerilor foarte bune ale PSD", a spus acesta.

De asemenea, Rareş Bogdan a precizat că PSD-ul nu a făcut altceva decât să îşi conserve electoratul.

"Partidul ăsta, dacă nu se trezeşte va ajunge exact în situaţia PNŢCD. Dacă nu este atent, acesta va fi drumul PNL-ului. Este un lucru grav, pentru că are o istorie foarte importantă în această ţară", a mai spus Rareş Bogdan, legat de demisia Alinei Gorghiu de la conducerea Partidului Naţional Liberal.

"PNL este un partid care a reformat România şi este inadmisibil ca liderii săi să ajungă în această situaţia. Alina Gorghiu a venit pe valul post-alegerii lui Klaus Iohannis şi a avut organizaţii puternice în teritoriu, însă cei care au salvat partidul la aceste alegeri nu sunt organizaţiile PNL, ci sunt organizaţiile foste PDL din Alba şi Cluj", a detaliat Rareş Bogdan.

Conform acestuia, la Timişoara, unde a candidat Alina Gorghiu, aceasta a primit o înfrângere usturătoare.

"Din păcate pentru PNL, cei care au tras au fost foştii PDL, iar voturile Partidului Naţional Liberal au fost luate de USR. Uniunea Salvaţi România a avut la Cluj 22%, fapt care era previzibil. USR a devenit depozitarul a 10% din voturile dreptei. Dacă Dacian Cioloş nu va veni la conducerea PNL, partidul nu va reuşi să facă decât cifra doi. Acum trebuie felicitat câştigătorul, adică Liviu Dragnea şi strategia sa care a funcţionat perfect în România", a încheiat Rareş Bogdan.

Octavian Hoandră: Trebuie să se termine lupta românului contra românilor

Realizatorul emisiunii Realitatea Românească, Octavian Hoandră, a afirmat la Realitatea TV că ar trebuie să se termine lupta românului contra românilor. "E momentul să scoatem din societatea românească ura, duşmănia şi dezbinarea. Trebuie să reînvăţăm coabitarea şi construcţia. Trebuie să reconstruim România, trebuie să reconstruim şi partidele", a spus acesta.

Octavian Hoandră a mai spus că unele persoane ar trebuie să părăsească scena politică. "Trebuie reconstruit şi Partidul Naţional Liberal pentru a avea o opoziţie puternică", a completata acesta, explicând că şi PSD-ul trebuie să se reconstruiască şi să propune pentru Guvern o serie de oameni inteligenţi.

Comenteaza