Rareș Bogdan, sigur de victoria lui Cîțu la șefia PNL: „Are o relație foarte bună cu liderii tradiționali, dar și cu cei mai tineri”

Rareș Bogdan, sigur de victoria lui Cîțu la șefia PNL: „Are o relație foarte bună cu liderii tradiționali, dar și cu cei mai tineri”
| Foto: MEDIAFAX FOTO

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, este convins că Florin Cîţu va fi preşedintele PNL în urma alegerilor din septembrie şi îl compară pe actualul premier cu prim-ministrul Italiei, Mario Draghi.

Potrivit lui Bogdan, Florin Cîţu este cel mai potrivit să conducă PNL deoarece este un om care nu va concentra puterea într-o singură mână şi care poate face legătura între grupurile din partid.

„Este un om care nu va concentra puterea într-o singură mână, nu e un spirit autocratic, nu va încerca să conducă singur tot, va încerca să delege responsabilităţi şi să împartă puterea cu Biroul Permanent al PNL, cu ceilalţi lideri importanţi din PNL (...)

Este un om lipsit de formalisme, un om care nu are teamă de asumare, o fire empirică, nedogmatică şi care înţelege că partidul trebuie modernizat şi care are o relaţie foarte bună atât cu lideri tradiţionali, cu lideri din zona clasică a partidului, de tip Emil Boc, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Lungu sau alţi lideri importanţi ai PNL, dar are o relaţie foarte bună, reuşeşte să fie un liant şi între noua generaţie, Robert Sighiartău, Rareş Bogdan, Cristian Buşoi sau alţi lideri foarte tineri ai PNL.

Poza noua 07.08.2018De asemenea, este un liant între cele două curente importante, cel conservator şi cel progresist, din cadrul politicii, la nivel european. Poate fi exact ce este Draghi pentru Italia astăzi, la o altă vârstă, cu o altă forţă şi cu altă energie. Poate fi ce a fost Aznar la un moment dat pentru Spania”, a declarat Rareş Bogdan la RFI, potrivit Mediafax.

Prim-vicepreşedintele PNL mai spune că la alegerile din septembrie, Florin Cîţu va fi votat de liberali. „Eu cred că Florin Cîţu pe 25 septembrie seara va fi preşedintele PNL”, a precizat europarlamentarul.

Comenteaza