Război politic pe insolvenţa Cluj Arena. "Spiritul corect şi sănătos al Transilvaniei a fost alterat"
- Scris de Valentin Malaescu
- 26 Aug 2015, 18:55
- Politica
- Ascultă știrea

Sub titlul „Câteva întrebări despre Cluj Arena, adresate unor politicieni populişti!", Lăpuşan acuză actualii administratori ai arenei de management defectuos, se opune cedării stadionului către primărie şi afirmă că, dacă s-ar ajunge la o asemenea soluţie, consiliul judeţean ar trebui despăgubit. Amintim că, în acest moment, societatea care administrează Cluj Arena are conturile blocate de Primăria Cluj-Napoca pentru neplata impozitului pe clădire. Practic, de la construirea noii arene sportive, proprietarul acesteia, consiliul judeţean, nu a plătit nici un leu impozit către municipalitate, totalul restanţelor, însumat cu penalizările pentru întârziere, ajungând la 14 milioane de lei, adică aproximativ trei milioane de euro. Redăm în continuare, integral şi în grafia originală, comunicatul de presă al PSD.
„PSD Cluj constată cu dezamăgire, că spiritul corect şi sănătos al Transilvaniei a fost alterat de populismul unor politicieni, a căror singură preocupare a fost scorul electoral.
În ultimele săptămâni, asistăm la un concurs al părerologiei între liberalii clujeni, aceştia pasând între dânşi, colegi de partid, consilieri judeţeni, locali, parlamentari, primari prezenţi sau viitori, răspunderea morală şi responsabilitatea administrativă faţă de o investiţie de zeci de milioane de euro de care şi-au bătut joc prin management defectuos.
În aceste condiţii, vă întrebăm din respect pentru clujeni şi adevăr, următoarele:
1. Domnule Emil Boc spuneţi că stadionul trebuie administrat de primăria Cluj-Napoca. De ce nu aţi rezolvat, reglementat această situaţie când eraţi premier, Alin Tişe preşedinte al Consiliului Judeţean şi Sorin Apostu primar. Dumneavoastră, alături de PDiştii vopsiţi mai nou în galben, aveaţi toate pârghiile să rezolvaţi această problemă!
2. Cluj Arena s-a construit cu bani alocaţi de Consiliul Judeţean, cu aceste fonduri puteau fi modernizate drumuri judeţene, se puteau dezvolta parcurile industriale, implicit se creau locuri de muncă, se putea construi un abator şi multe altele. Nu este corect ca acum, Consiliul Judeţean Cluj să rămână şi fără stadion. Ar fi incredibil! Teoretic nu putem renunţa la stadion fără o compensaţie materială chiar dacă acest lucru s-ar realiza etapizat, în mai mulţi ani .
3. Domnule Alin Tişe puteţi să ne spuneţi dacă aţi luat în calcul impactul bugetar la nivelul Consiliului Judeţean al impozitului care trebuia plătit după momentul finalizării construcţiei?
PSD Cluj consideră că trebuie identificată o solutie prin care să se plăteasca impozitul şi pe viitor trebuie agreată o strategie comună, având ca parteneri şi Primăria Cluj-Napoca, pentru a eficientiza activitatea la Cluj Arena, astfel încât să se poată plăti toate taxele de către societatea care gestionează stadionul. În acest context, aşteptăm explicaţii coerente de la toţi actorii din PNL implicaţi în acest management defectuos şi considerăm că este și de datoria consilierilor judeţeni să identifice o soluţie până la rectificarea bugetară, pentru a cuprinde la rectificare, în buget, sumele necesare deblocării acestei situaţii".
Fostul preşedinte al consiliului judeţean, în al cărui mandat a fost demolat vechiul stadion şi a fost construită în loc Cluj Arena, actualul senator PNL Alin Tişe, răspunde principalelor observaţii din documentul de mai sus. „Sunt stupefiat să constat că, după patru ani de când există Cluj Arena şi toţi consilierii judeţeni au primit diplome pentru acest lucru, cu care se mândresc, aceştia n-au înţeles că plata impozitului este datoria proprietarului şi vorbim de aproximativ 1,3 milioane de lei pe an, adică în jur de 290.000 de euro, ceea ce reprezintă 0,29% din bugetul consiliului judeţean, care este de aproximativ o sută de milioane de euro. Oare, pentru această bijuterie, care este Cluj Arena, clujenii nu merită să se plătească 0,29% din buget impozit sau e mai bună o insolvenţă nedorită de nimeni? Cred că şi domnul Lăpuşan îşi plăteşte impozitul pe clădirea pe care o are în proprietate. Chiar dacă, eventual, a închiriat-o, tot el plăteşte impozitul, nu-i cere chiriaşului asta.
Consiliul judeţean, ca un proprietar, a cerut de la Cluj Arena TVA-ul. Tot ca un proprietar, ar trebui să şi plătească impozitele legale. Dacă nu e în stare sau nu doreşte s-o facă, atunci să dea arena acelei entităţi capabile s-o gestioneze. Dacă nu se găseşte altă soluţie decât insolvenţa, atunci mai bine s-o cedeze gratis primăriei. În fond, nici consiliul judeţean n-a plătit vreun leu când a primit stadionul Ion Moina de la primărie. Nu contează ce entitate a făcut stadionul, a fost făcut cu banii clujenilor, pentru că, indiferent că vorbim de banii administraţi de consiliul judeţean sau de cei administraţi de primărie, tot despre banii clujenilor vorbim, aşa că nu contează care instituţie administrează stadionul, din acest punct de vedere.
Cluj Arena funcţionează de patru ani. Primăria din Bucureşti a dat administrarea Naţional Arena unei firme private, căreia îi plăteşte 170.000 de euro în fiecare lună. La Cluj, consiliul judeţean n-a dat nici un ban pentru administrarea stadionului, Cluj Arena s-a autofinanţat şi a avut şi profit operaţional, adică a avut încasări mai mari decât cheltuielile. Care e soluţia mai bună, cea de la Bucureşti sau cea de la Cluj? Sunt convins că toţi consilierii judeţeni sunt suficient de responsabili să înţeleagă că acest stadion nu e o clădire pe care iei o chirie, ci e un brand al Clujului, care aduce bani pe orizontală şi pe verticală. Spre exemplu, în Gruia a crescut preţul apartamentelor din care se poate vedea direct pe stadion. Untold-ul a adus bani comunelor din zonă, în care s-au cazat foarte mulţi turişti. Cu două Untold-uri pe an Cluj Arena îşi acoperă cheltuielile. Ar fi ruşinos ca această bijuterie a Clujului să ajungă în insolvenţă. Sper şi apreciez că PSD e preocupat să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru Cluj Arena, dincolo de atacurile politice pe care le putem face zi de zi", a reacţionat Tişe. Din păcate, Emil Boc n-a putut fi contactat.
Menţionăm, însă, că nici preşedintele consiliului judeţean, Mihai Seplecan, nu agreează cedarea gratuită a arenei către primărie. Zilele trecute, el a expus trei posibile soluţii, în viziunea conducerii consiliului judeţean. Prima se referă la acordul CJ Cluj pentru preluarea de către Primăria Cluj-Napoca a 99% din acţiunile firmei care administrează stadionul, respectiv Cluj Arena SA, în cuantumul datoriei pe care societatea o are de plătit ca impozit la municipalitate. În acest caz, CJ ar avea 1% din societatea de administrare, dar stadionul ar rămâne în proprietatea judeţului. Arena va fi administrată astfel de primărie, împreună cu Sala Polivalentă, aşa cum doreşte Boc.
Dacă această primă variantă cade, următoarea soluţie luată în calcul este insolvenţa societăţii care administrează stadionul, Cluj Arena SA. Şi în acest caz, afirmă Seplecan, s-ar realiza un plan de reorganizare, iar avantajele ar fi că la datoriile actuale nu s-ar mai acumula penalităţi şi s-ar putea face plăţi pentru salarii şi către furnizorii de utilităţi.
Liderul CJ spune că stadionul este în proprietatea judeţului şi chiar dacă s-ar ajunge, teoretic, la un faliment al societăţii care-l administrează, arena nu ar putea fi vândută pentru plata creditorilor, ci doar bunurile care sunt în patrimoniul acestei firme.
A treia ofertă pe care liderii CJ o fac primăriei este ca instituţia condusă de Boc să cumpere stadionul, dar la valoarea din contabilitate şi după realizarea unei expertize făcute de specialişti. CJ este dispus să cedeze şi Filarmonica Transilvania primăriei clujene, în cadrul aceleaşi înţelegeri.
Vechiul stadion municipal „Ion Moina" a fost trecut din proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului în administrarea Consiliului Local Cluj-Napoca, în 2000, printr-o Hotărâre de Guvern. Printr-un procedeu identic, doi ani mai târziu, vechea arenă a fost transferată în administrarea consiliului judeţean. Primul gest făcut de Alin Tişe, imediat ce a câştigat preşedinţia consiliului judeţean în 2008, a fost demolarea bătrânului stadion. Construcţia noii arene a costat în total 35 de milioane de euro, din care 14 milioane de euro au venit de la guvern.