Războiul pentru europarlamentare continuă. Nicuşor Dan anunţă că va contrasemna legal protocolul Alianţei USR-PLUS

Războiul pentru europarlamentare continuă. Nicuşor Dan anunţă că va contrasemna legal protocolul Alianţei USR-PLUS

Nicuşor Dan a anunţat că va contrasemna în mod legal protocolul Alianţei USR-PLUS, precizând că, deşi nu garantează că acest lucru va însemna că va fi admisă contestaţia Alianţei, va face tot ce ţine de el pentru ca Alianţa să se regăsească pe buletinele de vot la europarlamentare.

 

„Am găsit, împreună cu echipa juridică (aceeaşi din 2016), soluţia care să îmi permită să contrasemnez în mod legal protocolul Alianţei USR PLUS. Nu garantez că, în urma semnăturii mele pe protocol, contestaţia Alianţei USR PLUS va fi admisă. Fac însă tot ce ţine de mine, în situaţia data, că o opţiune electorală îmbrăţişată de o parte a populaţiei, să poată fi prezentă pe buletinele de vot în 26 mai”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook.

Biroul Electoral Central a publicat, joi, seara decizia prin care a respins protocolul de constituire al alianţei electorale "Alianţa 2020 USR-PLUS", motivând că în documente preşedinţi ai formaţiunilor sunt Nicuşor Dan şi Daneş Raluca, nu Dan Barna şi Dacian Cioloş.

Preşedintele USR Dan Barna a anunţat că motivarea BEC este „absurdă” şi că Alianţa va participa la alegeri, spunând că vineri va contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comenteaza