Războiul preşedinţilor: „Jucătorul” vs. „Absentul”

Tăcerea care „bubuie" tot mai tare de la palatul Cotroceni pare a-l scoate din pepeni pe fostul extrem de vocal chiriaş al imobilului. Chiar şi fără pupitrul prezidenţial, Traian Băsescu nu rabdă să nu îşi dea aproape zilnic cu părerea şi, mai cu seamă, demonstrează în continuare că viaţa fără duşmani nu merită trăită. Cum Victor Ponta pare a nu-i mai ajunge, Băsescu sare mai nou la jugulara urmaşului său în fruntea statului, vexat de faptul că Iohannis pare a evita programatic copierea oricărui tipar comportamental marca Băsescu. Mai nou pe fostul preşedinte-jucător îl deranjează faptul că Iohannis îndrăzneşte să joace, fie şi ca imagine publică, rolul de preşedinte echidistant, rol total inaccesibil lui Băîsescu în cei zece ani de mandat. „Nu a existat președinte atît de absent și indiferent față de partidul sau alianța care l-a susținut în alegeri, precum domnul Iohannis. Fie că vorbim de domnii Iliescu și Constantinescu, fie că ne referim la mine, toți am făcut cîte ceva pentru a ne susține partidele", s-a lamentat preşedintele care şi-a susţinut cel mai făţiş partidul care l-a propulsat la Cotroceni dintre toţi şefii de stat post-decembrişti.

„În timpul mandatului, preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată", spune art. 84, al.(1) al Constituţiei, aceasta fiind singura incompatibilitate a preşedintelui prevăzută în textul Legii Fundamentale. Cu alte cuvinte, Constituţia nu-i interzice explicit (doar spiritul ei o face) preşedintelui să-şi manifeste în orice fel ar dori susţinerea faţă de un partid politic. Singura limitare pe care i-o impune este să nu fie posesorul vreunui carnet de partid. ZIUA de CLUJ a încercat să afle părerea unui sociolog, a unui analist politic şi a unui jurist în privinţa limitelor în interiorul cărora şi-ar putea permite un preşedinte în funcţie să-şi manifeste partizanate politice.

În opinia sociologului Ioan Hosu, Klaus Iohannis a trasat o linie extrem de groasă de demarcaţie între modul în care înţelege el exercitarea funcţiei supreme în stat şi modul în care a făcut-o predecesorul său. „Asta cu independenţa politică a preşedintelui e cu dus şi întors, problema are două faţete. Pe de o parte, cu toţii ne dorim un preşedinte al tuturor românilor, nu doar al celor care l-au susţinut şi l-au ales. Pe de altă parte, el a fost sprijinit de un partid politic pentru a ajunge preşedinte şi, în mod firesc există tentaţia de a susţine acel partid moral, simbolic, totul e ca această susţinere să nu se manifeste instituţional. În mod evident Klaus Iohannis marchează o despărţire de stilul de viaţă al preşedintelui reprezentat de Traian Băsescu. Susţinerea preşedintelui nu trebuie să fie faţă de un partid sau altul ci faţă de proiecte. Nu partidele trebuie să-i dicteze direcţia, dimpotrivă, el trebuie să sancţioneze derapajele partidelor, el trebuie să-şi joace rolul de mediator. Repet, susţinerea preşedintelui trebuie să fie pe proiectele care se încadrează în viziunea sa politică. Traian Băsescu îşi exprimă crezul său şi după şase, şapte luni de la mandat, numai că nu toţi suntem după chipul şi asemănarea lui, mai există şi alte specii pe lumea asta. Klaus Iohannis pare, într-adevăr, distant faţă de partide, faţă de toate partidele, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie absent din viaţa publică, or tocmai această absenţă i-o reproşează nu doar clasa politică sau mass-media ci tot mai multe segmente ale societăţii civile", a apreciat Hosu.

În schimb, analistul politic George Jiglău nu crede în independenţa totală a actualului locatar de la Cotroceni. „Nici Iohannis nu s-a rupt de tot de fostul său partid, drept dovadă, a spus că vrea un guvern PNL, condus de Predoiu, dar a precizat că nu se va implica instituţional în negocierea unei noi majorităţi parlamentare, ceea ce e foarte corect. Traian Băsescu îşi dă din nou cu stângul în dreptul, cum a făcut-o şi cu justiţia. De altfel, ca preşedinte, el niciodată n-a spus că susţine PDL, ci că PDL îl susţine pe el. Preşedintele trebuie să fie un mediator atât între instituţiile statului, cât şi între partidele politice, mediator, nu susţinător. Revenind la Iohannis, nu-s convins că e complet absent din jocul politic. Poate nu face atât cât şi-ar dori PNL, dar liberalii să nu uite că PNL îşi datorează ascensiunea în sondajele de opinie lui Klaus Iohannis şi nu Iohannis îşi datorează victoria în alegeri PNL. Cu formarea unei noi majorităţi Băsescu n-are dreptate nici instituţional, atâta vreme cât în parlament există deja o majoritate rezultată în urma alegerilor din 2012. Respectând jocul democratic, o altă majoritate va putea fi construită după alegerile din 2016", a explicat Jiglău.

Pentru un preşedinte eminamente echidistant militează şi judecătorul Vasile Grunea. „Când e ales, preşedintele trebuie să devină apolitic şi să fie, aşa cum îi cere Constituţia, garantul bunei funcţionări şi al echilibrului între instituţiile statului, nu mai trebuie să fie sclavul, vechilul unui partid. Sigur, poate avea simpatii politice, dar, ca preşedinte, trebuie să fie complet echidistant politic. Este o exprimare nefericită «guvernul meu». Preşedintele nu poate avea un guvern al lui, cum nu poate avea un parlament al lui. Preşedintele trebuie să asigure echilibrul între puterile statului nu să fie jucător, trebuie să fie echidisatant, menirea lui e să asigure echilibrul. În situaţii de criză politică sau instituţională, apelezi la preşedinte pentru a media regăsirea echilibrului. Când a intrat în palatul Cotroceni, preşedintele trebuie să aibă în gând doar interesul naţional, nu e treaba lui să facă şi să desfacă guverne, nu trebuie să fie jucător", a afirmat Grunea.