Realegerea lui Boc aduce PDL la 25% şi USL la 54%

Realegerea lui Boc aduce PDL la 25% şi USL la 54%
Realegerea lui Emil Boc în fruntea PDL este privită cu ochi buni doar de alegătorii acestui partid. Restul românilor îl consideră o opţiune nefericită.

Potrivit unui sondaj realizat la două zile după realegerea lui Emil Boc ca preşedinte PDL, majoritatea românilor consideră că această opţiune a delegaţilor la Convenţia democrat-liberalilor e una nefastă, atât pentru partid, cât mai ales pentru ţară. Cercetarea a fost realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), condus de sociologul clujean Vasile Dâncu.

69% dintre români consideră că realegerea lui Boc în fruntea PDL este "rea pentru România" şi doar 23% apreciază că România ar avea ceva de câştigat de pe urma acestui eveniment. Ceva mai echilibrat distribuite sunt opiniile privind efectul realegerii lui Emil Boc asupra propriului partid. Totuşi, mai mulţi sunt cei care cred că reînscăunarea favoritului lui Băsescu este un lucru rău pentru partid - 45%, faţă de 40% care spun că e un lucru bun pentru PDL. Cu toate acestea, doar 19% dintre repondenţi sunt de părere că păstrarea aceluiaşi lider va duce la creşterea partidului în sondaje, în vreme ce 62% afirmă că prezidenţiatul prelungit al lui Boc va duce la scăderea Partidului Democrat-Liberal în intenţiile de vot.

Doar electoratul "portocaliu" este ferm convins că Boc a fost opţiunea corectă pentru partid. Aşa gândesc 93,6% dintre alegătorii PDL. Numai între alegătorii UDMR mai există o opinie majoritară (53,8%), că democrat-liberalii şi-au ales inspirat liderul. În schimb, 58,4% dintre alegătorii USL cred că realegerea lui Boc va face rău partidului, opinie împărtăşită de 64,3% dintre alegătorii PRM, 67,6% din electoratul lui Dan Diaconescu şi nu mai puţin de trei sferturi dintre alegătorii UNPR. Chiar şi susţinătorii PDL sunt ceva mai rezervaţi privind capacitatea lui Boc de a juca rol de "locomotivă". Doar 67,9% cred că realegerea clujeanului va ridica partidul în sondaje, 13,6% fiind convinşi că Boc va trage PDL-ul în jos. Opiniile sunt mult mai pesimiste în rândul alegătorilor celorlalte formaţiuni politice. 78,4% dintre alegătorii USL sunt siguri că Boc îşi va scufunda partidul. La fel apreciază 46,2% din electoratul UDMR, 82,1% PRM, 75% UNPR, 70,6% PP. De remarcat că nici un alegător UDMR nu crede că Boc are capacitatea să-şi ridice partidul.

Mai puţin de o treime dintre români (32%) cred în scenariul iminentei înlocuiri a lui Boc din fruntea guvernului, 54% fiind convinşi că acesta va merge în continuare la serviciu la Palatul Victoria. Cei mai convinşi că Boc îşi va pierde în curând actualul "job" sunt votanţii UNPR - 75%. În schimb, doar 28% dintre votanţii "portocalii" se aşteaptă la un nou premier, 38,8% din electoratul USL, 37,5% - UDMR, 32,5% - PRM, 30,2% - PP. Aproape o cincime dintre români (19%) susţin că şi-au schimbat părerea despre principalul partid de guvernământ după evenimentul din weekend, majoritatea (58%) în rău şi doar 36% în bine. Exact o treime dintre repondenţi (33%) habar n-au că democrat-liberalii au avut congres. Dintre cei care au auzit totuşi de Convenţia PDL, mai puţin de un sfert (24%) ştiu cine au fost candidaţii la preşedinţie. 27% dintre români habar n-au cine a fost ales sâmbătă preşedinte PDL. În continuare, 80% dintre români cred că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie greşită şi doar 17% cred că aceasta este bună. 40% îşi privesc viitorul cu rezerve, 20% sunt pesimişti şi doar 36% sunt optimişti în privinţa zilei de mâine. Sondajul a fost realizat în 16 mai pe un eşantion reprezentativ de 1.178 de indivizi majori, la comanda Realitatea TV Cluj, şi are o eroare maximă tolerată de +/-2,8%.

Efectul "congres" asupra alegătorului român

Sondajul IRES a relevat o aparent surprinzătoare revenire a democrat-liberalilor în intenţiile de vot, în paralel cu o la fel de semnificativă pierdere de "viteză" în cazul USL. Astfel, potrivit datelor IRES, PDL ar avea 25,1% intenţie de vot, în vreme ce USL ar strânge doar 54,5% dintre sufragii. Mai mult, cele două construcţii politice ar fi singurele care ar intra în parlament, restul formaţiunilor neîntrunind pragul electoral. Vasile Dâncu spune însă că aceste rezultate sunt valabile doar trei zile.

"Nici n-am publicat pe site-ul nostru aceste rezultate pentru că în preajma congreselor aceste măsurători sunt doar experimentale, deoarece congresele creează emoţii, emulaţie în rândul electoratului. Când a avut congres, PSD-ul a crescut cu 9 procente, liberalii au crescut chiar
cu 10 procente în timpul congresului lor. Acum PDL-ul a crescut cam cu 6 puncte procentuale, în vreme ce USL a scăzut cam cu 5. Dar nu te poţi baza pe aceste rezultate, pentru că sunt valabile maximum trei zile după congres, apoi revin la valorile dinainte", a explicat Vasile Dâncu.

 

Comenteaza