Refuzul acceptării României în Schengen, "un cadou pentru Putin"

Refuzul acceptării României în Schengen, "un cadou pentru Putin"

Refuzul Austriei și a Olandei de a vota în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost condamnat în termeni duri, marți, în Parlamentul European. O Uniune Europeană divizată reprezintă un cadou pentru preşedintele rus Vladimir Putin. 

Dezbaterea de marţi din Parlamentul European, care a durat mai bine de o oră, a dus la critici dure, în special la adresa Austriei. Comisarul pentru migrație, Ylva Johansson, a declarat că neacceptarea celor două țări în Schengen este „un cadou pentru Putin”.

„Ne arată că suntem diviziați și singurul câștigător este Putin. Nu are niciun sens să întârziem. Bulgaria și România au dreptul să adere”, a transmis aceasta, precizând că acest lucru s-ar putea întâmpla anul viitor. 

„Când, nu dacă, Bulgaria și România vor adera la Schengen cu toții vom avea de câștigat. Va fi un impuls pentru piața unică, cu toții vom fi mai în siguranță. Dacă aderarea României și Bulgariei întârzie, cu toții avem de pierdut. (...)

Regret decizia Consiliului de joia trecută. Ne arată că suntem diviziați și singurul câștigător este Putin. Nu are niciun sens să întârziem. Bulgaria și România au dreptul să adere. Am avut două misiuni la fața locului. Angajamentele trebuie respectate. Momentul este cel potrivit. Eu sunt hotărâtă să fac acest lucru să se întâmple anul viitor. Cetățenii din România și Bulgaria merită asta”, Ylva Johansson, comisarul european pentru migrație.

„Pentru a gestiona migrația împreună avem nevoie de România și Bulgaria în Spațiul Schengen, cu toții am pierdut după votul de săptămâna trecută. Există un singur câștigător și acesta trăiește la Kremlin. Aș spune, fără cadouri pentru Putin, chiar dacă este luna cadourilor” a mai transmis comisarul european pentru migrație, citată de digi24.ro

Comenteaza