Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: "PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați; împreună, scoatem țara din criză"

Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților: "PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați; împreună, scoatem țara din criză"

Candidatul care deschide lista pentru Camera Deputaților, Remus Lăpușan, a vorbit într-un interviu despre motivele pentru care alegătorii ar trebui să voteze PRO România.

Suntem pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. De ce credeți că ar trebui să vă voteze oamenii?

Remsu Lăpușan: PRO România este un partid tânăr, dar cu oameni experimentați, și nu mă refer la vârstă, ci la experiența profesională pe care o au colegii mei din toată țara. Doctrina social-liberală ne-a reunit pe cei care credem că trebuie să existe un echilibru între intervenția directă a statului și principiile economiei de piață libere. Mai ales în aceste momente delicate prin care trecem din cauza pandemiei de Covid, este foarte important să existe politici publice care să asigure depășirea crizei cu cât mai puține pagube și efecte negative, atât la nivel personal cât și la nivel economic în general. Liberalii nu au exercițiul gândirii doctrinare în sensul intervenționismului, ați văzut cât de prost au gestionat și criza din 2009-2010, cu tăieri masive de salarii și pensii, și cu reduceri de personal din sectorul bugetar pe motiv că era suprasaturat. De acord, dar ei nu au eficientizat aparatul de stat, ci au dat afară oameni și apoi au blocat angajările. Unul dintre domeniile cele mai afectate de aceste blocaje a fost cel sanitar, și asta se vede mai ales acum, când se plâng că nu există personal suficient pentru a lupta pe baricade în spitale cu acest dușman nemilos – coronavirusul.

Experiența pe care o avem atât în mediul privat, cât și în domeniul administrației publice, ne-a ajutat să gândim un program integrator și holistic pentru ieșirea din criza generată de pandemie. Până la urmă, Victor Ponta este premierul care ne-a mai scos o dată din criză, și o poate face din nou! Cu PRO România, nimeni nu va fi lăsat în urmă; pentru noi, fiecare cetățean contează, indiferent de ocupație sau de venit! Noi nu promitem pielea ursului din pădure, ci venim cu măsuri simple, cu impact real asupra vieții fiecăruia dintre noi.

Despre ce este vorba în acest program de ieșire din criză?

Remsu Lăpușan: Noi am sintetizat totul în cinci măsuri pe care le considerăm esențiale pentru a depăși acest moment complicat.

În primul rând, fiecare cetățean trebuie să beneficieze de un venit minim pentru a-și asigura cele necesare traiului zilnic: pe perioada crizei, vom completa veniturile fiecărui român până la 1500 de lei.

Apoi, companiile românești trebuie ajutate și ele cu o serie de facilități fiscale și granturi, pe care noi le-am reunit sub denumirea sprijin economic de criză. De o atenție deosebită se vor bucura producătorii agricoli, care, printre altele, vor avea asigurat un preț minim de preluare a unor produse. 

În lupta cu coronavirusul, este esențial să intervenim cu măsuri eficiente în funcție de specificul fiecărei zone, iar pentru asta este necesară testarea în masă, gratuită. Tot la capitolul sănătate, vrem să terminăm de construit cele opt spitale regionale, dintre care unul va fi în Cluj, și vom dezvolta telemedicina.

Vom redeschide școlile pentru a mai salva, dacă se poate, generațiile acestea de copii pe care le-a sacrificat dl. Orban și cărora le-a îngrădit dreptul la educație. Nu există niciun studiu valabil în comunitatea științifică internațională care să demonstreze că închiderea școlilor este eficientă în pandemie și împiedică răspândirea virusului. Uitați-vă la Franța, ei sunt acum în lockdown ca și în primăvară, cu deosebirea că acum au lăsat școlile deschise. Și sincer nu cred că au făcut asta din inconștiență!

De asemenea, vom reda respectul și demnitatea pe care le datorăm hainei militare și vom aplica integral prevederile legii 223/2015.

Un ultim mesaj pentru alegători, în perspectiva votului din 6 decembrie...?

Remsu Lăpușan: Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, îndemn fiecare cetățean să facă alegeri înțelepte, în perspectiva unui nivel de trai mai ridicat. Eu sunt convins că, împreună, scoatem țara din criză!

Realizat de ZIUA de CLUJ la comanda Partidul PRO România - Cluj, cod mandatar: 11200008

Comenteaza