Remus Lăpușan și-a depus oficial candidatura la Consiliul Judeţean. Cum arată listele PRO România pentru Cluj

Remus Lăpușan și-a depus oficial candidatura la Consiliul Judeţean. Cum arată listele PRO România pentru Cluj

Canidații PRO România și-au depus, vineri, dosarele de candidaturi pentru fotoliile de consilieri județeni și pentru președinția Consiliului Județean Cluj.

PRO România a depus vineri dosarele de candidatură și listele de susținători pentru alegerile locale din 27 septembrie, pentru Consiliul Județean (CJ) Cluj.

„În primul rând, mă bucur că am reușit să fim primii care ne-am depus candidatura pentru CJ Cluj și pentru președinția CJ Cluj. Atuurile noastre sunt buna experiență în ceea ce privește administrația locală, foarte mulți colegi de pe listă sunt din acest domeniu, plus că suntem o echipă tânără, cu oameni noi.

Suntem încrezători și optimiști că după aceste alegeri vom asista la o schimbare politică la nivel județean. Am văzut cu toții care sunt rezultatele aroganței liberalilor. Ne-a ajuns! A venit vremea să fim PRO muncă, PRO inovație, să PROsperăm în Cluj!”, a declarat Remus Lăpușan, candidatul PRO România la președinția Consiliului Județean Cluj.

Acesta a precizat că peste 60% dintre colegi sunt fețe noi și nu au mai făcut până acum politică. Lăpușan mai crede că „este nevoie de o altă responsabilitate, de o altă funcționalitate la nivelul Consiliului Județean, unde trebuie o destructurare pe funcționalități foarte clare”.

„Trebuie să fim o instituție mult mai puțin birocratică și mult mai deschisă către cetățean. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Consider că fiecare copil din județul Cluj trebuie să aibă acces la internet și aibă un laptop sau un calculator, producătorii locali ar trebui mai mult susținuți, cei mici, dar și cei mari pentru că toți produc pentru Cluj. La fel cu tot ceea ce înseamnă dezvoltarea companiilor consiliului județean.

Sunt foarte multe de făcut și suntem foarte pregătiți să le facem. Vrem să venim cu un program care să fie acceptat de populație și dacă acesta va fi înțeles de cetățeni sunt sigur că vom avea un rezultat foarte bun la alegeri”, a mai adăugat Remus Lăpușan, la ieşirea din Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BEJ) Cluj.

CINE ESTE REMUS LĂPUŞAN, CANDIDATUL PRO ROMÂNIA LA PREŞEDINŢIA CJ CLUJ

Remus Lăpușan, candidatul PRO România Cluj la președinția Consiliului Județean, este "un politician cu o experiență bogată în plan local, cu o carieră de succes în mediul privat, deținând din 2011 funcția de CEO la una dintre multinaționalele de prestigiu din domeniul asigurărilor", se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Lista PRO România pentru CJ Cluj este deschisă de următorii candidați: Lăpușan Remus, Macrea Maria, Trîmbițaș Marcel, Irimie Mircea, Neamț Claudiu, Mîrdan Carmen, Oniga Gabriel, Bărăian Tiberiu, Sașa Cozmin, Pop Valentin, Morariu Adrian, Pulbere Liviu, Revnic Vasile, Giugiuman Filip, Popa Adrian șamd.

Potrivit aceluiași comunicat de presă, în programul de guvernare pentru județul Cluj, Remus Lăpușan și echipa sa de la PRO România își propun să implementeze cu prioritate:

  • proiecte care încurajează producătorii și brandurile autohtone, prin înființarea unor lanțuri de magazine exclusiv cu produse locale, dar și o platformă unde producătorii locali să se poată promova și să-și poată negocia valorificarea producției.
  • proiecte prin care să încurajeze sportul la nivelul tuturor categoriilor sociale și vârstelor, prin investiții în echipele sportive locale, dar și în infrastructură specifică la nivelul întregului județ.
  • proiecte de turism, protecția mediului sau politici verzi, precum un brand turistic pentru Cluj sau crearea unui inel verde în jurul municipiului Cluj-Napoca.
loading...
Comenteaza