Revoluţie în PNL. Alin Tişe: „Vremea ca partidul să ajungă pe mâna combinagiilor a trecut"

Revoluţie în PNL. Alin Tişe: „Vremea ca partidul să ajungă pe mâna combinagiilor a trecut
Preşedintele executiv al PNL Cluj, Alin Tişe, susţine organizarea cât mai repede a congresului PNL şi crede că judeţul Cluj poate obţine chiar şi funcţia de preşedinte al partidului la nivel naţional.

Alin Tişe: Ne putem gândi chiar şi la o funcţie de preşedinte al partidului

„În ceea ce mă priveşte, nu exclud nicio candidatură la nicio funcţie. A venit vremea ca organizaţia Cluj să conteze decisiv în ceea ce înseamnă viitoarea conducere a PNL-ului", a declarat Alin Tişe, vineri, la postul de radio Realitatea FM Cluj

Alin Tişe, care este şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional, spune că se bazează pe rezultatele electorale obţinute în ultimii ani atât de vechiul PDL cât şi de noul PNL la nivelul municipiului şi judeţului.

„În ceea ce mă priveşte, am spus că nu consider, că printre cei care au anunţat că vor să candideze, să fie persoane care să aibă argumente politice şi rezultate electorale care să ne facă pe noi, Clujul, să nu avem curajul să ne dorim o candidatură. În mod clar voi candida la o funcţie în conducerea partidului, în măsura în care organizaţia Cluj îşi menţine susţinerea faţă de mine ca persoană, şi sunt convins că vor mai fi şi alte organizaţii în acest sens. Am mai spus-o, că cei care şi-au anunţat candidatura nu au cu nimic în plus faţă de noi cei de la Cluj. De ce nu, ne putem gândi chiar şi la o funcţie de preşedinte al partidului", a reafirmat Tişe ideea candidaturii la funcţia supremă în partid, lansată în premieră în ZIUA de CLUJ în urmă cu câteva zile.

Reamintim că până acum au fost vehiculate mai multe nume de lideri liberali care ar putea să intre în cursa pentru şefia partidului: Cătălin Predoiu, Radu Filipescu, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava sau Marian Petrache. Alin Tişe consideră că niciunul dintre numele enunţate nu are o legitimitate mai mare decât cei care astăzi sunt în conducerea PNL Cluj, nici din punct de vedere profesional, nici electoral.

Alin Tişe, care a câştigat anul trecut a doua oară în ultimii 10 ani preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, crede că a venit vremea ca vocea organizaţiei Cluj să fie mai prezentă la nivel naţional.

Clujul nu mai poate fi tratat la "şi altele"

„Am spus că organizaţia de Cluj nu mai este o organizaţie care să fie tratată la „şi altele". Organizaţia Cluj, fie că vorbim de vechiul PDL, fie că vorbim acum de marele PNL, este o organizaţie care de-a lungul timpului, din 2004, a avut rezultate care au situat-o pe primele locuri în ţară, iar acum la ultimele alegeri, PNL Cluj a avut cele mai multe voturi din ţară, cu mult peste orice judeţ, mai mult chiar decât orice sector al Bucureştiului. Clujul a avut în jur peste 60.000 de voturi, mult peste Sibiu, peste Suceava, peste Prahova. Bucureştiul în ansamblu său a luat vreo 80.000 de voturi. Vremea ca partidul acesta să ajungă pe mâna combinagiilor, care să-şi adune 2,3 curtezani în jurul lor, deşi nu-i recomandă nimic din rezultatele politice, această vreme a trecut", consideră Alin Tişe.

"Trebuie să ne schimbăm priorităţile, să vorbim despre oameni şi despre problemele lor"

Şeful CJ Cluj mai afirmă că este irelevant ca acum să mai fie căutaţi vinovaţi pentru rezultatul slab de la ultimele alegeri şi că PNL trebuie să-şi asume cu tărie statutul de partid de opoziţie.

„Sper că vom avea cât mai repede acest congres, eu sper ca în această primăvară va fi acest congres. Vom avea un BPN şi un Colegiu Director în acest week-end la Bucureşti, şi eu sper să se stabilească cât mai repede acest congres cu o conducere unică, legitimată prin votul tuturor colegilor, care să-şi asume politica de opoziţie, politica de a veni cu soluţii şi de a nu face opoziţie de dragul opoziţiei. Pentru că cel mai periculos lucru pentru un partid de opoziţie este să vorbească, să vorbească...şi să nu-l bage nimeni în seamă. Şi asta pentru că trebuie să ne schimbăm priorităţile, să vorbim despre oameni şi despre problemele lor şi mai puţin despre problemele partidului, care încă nu e unit, care încă nu are o conducere unitară, ori oamenii aşteaptă să vorbeşti simplu, să vii cu soluţii pentru problemele lor", a mai declarat Tişe, la Realitatea FM Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

Comenteaza