Roman: PNL va susţine orice proiect de lege referitor la impozitarea pensiilor speciale; nu avem orgolii

Roman: PNL va susţine orice proiect de lege referitor la impozitarea pensiilor speciale; nu avem orgolii

PNL va susţine orice proiect de lege referitor la impozitarea pensiilor speciale, liberalii fiind "deschişi" pentru închiderea acestui subiect, a declarat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

El a spus că a participat la întâlnirile liderilor de grup pe tema pensiilor speciale, adăugând că liberalii nu au 'orgolii'.

"Am convenit la comitetul liderilor, ieri am avut prima întâlnire, astăzi vom avea a doua întâlnire. Am susţinut că vom participa la această întâlnire. Punctul nostru este foarte clar, vom susţine orice proiect de lege referitor la impozitarea pensiilor speciale, după decizia CCR de neconstituţionalitate a proiectului PNL privind anularea pensiilor speciale. Suntem deschişi, nu avem orgolii, pur şi simplu odată şi odată va trebui să terminăm şi cu acest subiect. Sper să nu fie doar un tertip pentru a trage de timp din partea celor de la PSD. Eu cred că într-o săptămână putem închide aceste discuţii şi vom şti foarte clar dacă vom avea o iniţiativă legislativă de impozitare în trepte a pensiilor speciale", a afirmat Roman la Parlament.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, luni, referitor la anunţul PNL privind depunerea unui proiect care prevede eliminarea pensiilor speciale, că este "un întreg concurs de populism" între grupurile parlamentare şi a făcut un apel la Guvern să dea o ordonanţă de urgenţă pe tema impozitării acestor pensii, pentru "a nu se prelungi la nesfârşit" această dezbatere. Simonis a spus, de asemenea, că îi invită pe liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta o soluţie concretă pentru impozitarea pensiilor speciale.

Comenteaza