Breaking news Update România are un nou premier. Guvernul Orban, votat în Parlament

România are un nou premier. Guvernul Orban, votat în Parlament
| Foto: foto mediafax.ro

Guvernul Orban a obținut învestitura în plenul Parlamentulului, cu 240 de voturi "pentru" din 240 de senatori și deputați prezenți. 

Deputaţii şi senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniştri, precum şi programul de guvernare al PNL.

Erau necesare 233 de voturi pentru învestirea guvernului în Parlament, iar PNL a reușit să strângă cu 7 voturi în plus.

„Reluăm lucrările pentru că s-a finalizat numărătoarea. Doamne şi domnilor senatori şi deputaţi am purtat noroc domnului Ludovic Orban”, a anunţat de la tribuna Parlamentului, Alina Gorghiu, care a prezidat şedinţa plenului reunit.

Anunţul oficial a fost făcut în plen de senatorul USR Silvia Dinică.

„Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, au constatat: numărul total 465, numărul celor prezenţi 240, numărul total de voturi exprimare 240. Numărul de voturi anulate niciunul. Numărul total de voturi exprimate 240, din care numărul total de voturi pentru acordarea încrederii Guvernului, 240”, a explicat Dinică, citată de Mediafax.

„Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de deputaţi şi senatori au fost 240 de voturi „pentru” se constată că este întrunită majoritatea pentru acordarea votului de încredere Guvernului, listei miniştrilor şi programului de guvernare”, a completat senatorul USR.

Ludovic Orban a luat cuvântul de la tribuna plenului reunit şi a spus scurt: „Vă mulţumesc şi aveţi încredere în noi”.

IATĂ COMPONENŢA GUVERNULUI ORBAN:

Vicepremier – Raluca Turcan
Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîţu
Ministerul Afacerilor Interne – Ion Marcel Vela
Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
Ministerul Lucărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
Ministerul Apărării – Nicolae Ionel Ciucă
Ministerul Sănătății – Victor Costache
Ministerul Educației și Cercetării – Monica Cristina Anisie
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu
Ministerul Muncii – Violeta Alexandru
Ministerul Mediului – Costel Alexe
Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Bode
Ministerul Agriculturii – Adrian Oros
Ministerul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș
Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe

Comenteaza