România începe negocierile privind aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

România începe negocierile privind aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a decis ieri, 25 ianuarie 2022, deschiderea negocierilor privind aderarea României.

Lansarea discuțiilor de aderare reprezintă unul dintre principalele obiective de politică externă ale României, obiectiv asumat încă din 2016.

Statutul de membru va consolida profilul internațional al României și va asigura acces la expertiza unui organism internaţional apreciat pentru calitatea studiilor economice şi a evaluărilor politicilor publice.

“Deschiderea discuțiilor privind aderarea României în cadrul OCDE reprezintă unul dintre pilonii esențiali ai mandatului ministrului de externe Bogdan Aurescu și este, fără falsă modestie, un succes politico-diplomatic deosebit al țării noastre, care confirmă, totodată, nivelul ridicat de pregătire tehnică. Aderarea în cadrul OCDE va întări poziția României în cadrul procesului decizional internațional și va impulsiona continuarea reformelor interne și îmbunătățirea politicilor în toate domeniile de activitate economică şi socială, cu accent pe guvernanță publică, investiții și fiscalitate, dezvoltare sustenabilă, protecția mediului și acțiunea climatică, integritate publică și politici anticorupție, educație, tranziție digitală” a declarat deputatul PNL de Prahova Răzvan Prișcă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza