România, primul preşedinte fără „escu”

De la naşterea sa, la 1 decembrie 1918, România a fost condusă de trei regi şi patru preşedinţi. Cel care a făcut România Mare, regele Ferdinand, a domnit până în 1927, fiind urmat la tron de nepotul său, Mihai, care, sub regenţă, a domnit până în 1930, când tronul a fost revendicat de tatăl său, Carol al II-lea. Zece ani a durat domnia monarhului playboy, care a abdicat în 1940, moment în care a revenit pe tron Mihai, care a abdicat, la rândul său, sub ameninţarea pistoalelor bolşevice, în 1947. Au urmat 27 de ani în care România nu a avut, propriu-zis, un şef al statului, rolul de conducător al ţării revenind liderului comunist al momentului, Gheorghe Gheorghiu-Dej până la moartea sa, în 1965, urmat de Nicolae Ceauşescu. Încet, încet, Ceauşescu a ajuns la concluzia că funcţia de secretar general al PCR nu-i mai ajunge şi că are nevoie de o funcţie care să-i valideze mai explicit calitatea de conducător al ţării, aşa că în 1974 a fost ales preşedinte al României, reales un an mai târziu pentru un mandat de cinci ani, fiind reales în 1980 şi 1985. Paradoxal, deşi exercita prerogative de dictator absolut, Ceauşescu nu a fost niciodată ales preşedinte prin vot universal, ci prin votul Marii Adunări Naţionale, procedură specifică republicilor parlamentare, în care, ales de parlament, preşedintele are rol mai mult decorativ.

Abia în 20 mai 1990 românii au avut, pentru prima oară în istoria lor, posibilitatea să-şi aleagă singuri şeful statului. Primele alegeri prezidenţiale din istoria României au înregistrat cel mai mic număr de candidaţi, trei: Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD), dar şi cel mai ridicat grad de participare la vot, 86,19%. Totodată, au fost singurele alegeri tranşate într-un singur tur de scrutin, Iliescu fiind ales cu cel mai mare procent obţinut vreodată de un candidat la preşedinţie, 85,07% în ziua care avea să rămână consacrată în istorie drept „duminica orbului".

Un an mai târziu avea să fie adoptată noua Constituţie a României post-comuniste, drept urmare, în 1992 aveau să fie organizate noi alegeri la toate nivelurile, inclusiv prezidenţiale. De această dată s-au înscris în competiţie şase candidaţi, printre care fostul premier al Republicii Moldova Mircea Druc, dar şi proaspăt alesul primar al Clujului, Gheorghe Funar (PUNR). Prima participare în cursa prezidenţială avea să fie şi cea mai de succes a sa, adunând aproape 1.300.000 de voturi (10,88%), cu care avea să se claseze al treilea, după Iliescu (FDSN) - 47,34% şi Emil Constantinescu (CDR) - 31,24%. Prezenţa la vot începea să intre pe trendul care ave să rămână constant descendent, 76,29% în primul tur, 73,23% în turul doi. După două tururi de scrutin, Iliescu era reales preşedinte, cu 61,43% din voturi.

Alegerile din 1996 aveau să înregistreze recordul absolut al numărului de candidaţi, 16, printre care poetul Adrian Păunescu (PSM), criticulo Nicolae Manolescu (ANL), pretinsul vraci Constantin Mudava sau fostul agent KGB dovedit Nicolae Militaru. Controversa acestor alegeri a constituit-o cea de a treia candidatură a lui Iliescu, în condiţiile în care Constituţia limita numărul mandatelor prezidenţiale la două. În cele din Curtea Constituţională a apreciat că mandatul 1990-1992 nu s-a desfăşurat sub incidenţa Constituţiei, deci nu va fi luat în calcul. Aflşat la a doua participare şi ultima până anul acesta, Funar a avut prima confruntare electorală cu Corneliu Vadim Tudor, fiind depăşit de acesta cu aproape 200.000 de voturi. Primarul Clujului s-a clasat al şaselea cu puţin peste 400.000 de voturi (3,22%). 1996 avea să fie anul primei înfrângeri a lui Iliescu (PDSR). Deşi a câştigat primul tur de scrutin, cu 32,25%, în cel de-al doilea tur avea să adune abia 45,59%, şi Emil Constantinescu (CDR) devenea cel de-al treilea preşedinte al României.

Declarându-se „învins de servicii", Constantinescu abandonează după doar un mandat şi, în 2000, îi deschide larg uşa lui Iliescu pentru o revenire în forţă la Cotroceni. Numărul candidaţilor a scăzut la 12, dar n-au lipsit din competiţie figurile excentrice, precum pretinsul prinţ Paul de România, dar şi singura femeie candidat de până acum, Graziela Bârlă. În condiţiile în care foştii aliaţi din CDR au participat în competiţie cu nu mai puţin de cinci candidaţi, locul al doilea în primul tur, cu 28,54% din voturi şi, implicit, calitatea de finalist alături de Iliescu (PDSR) - 36,35% au fost obţinute de C.V. Tudor (PRM). Iliescu avea să câştige la pas funcţia de preşedinte în turul doi, cu 66,83% din voturi. Prezenţa la vot a fost 65,31% în primul tur, respectiv 57,5% în turul doi.

În 2003 avea să fie revizuită Constituţia şi mandatul prezidenţial readus la cinci ani, ca pe vremea lui Ceauşescu. Tot 12 candidaţi s-au înscris şi în competiţia din 2004 pentru Cotroceni, printre care, apariţie pitorescă, Gigi Becali (PNG). Câştigător detaşat al primului tur avea să fie premierul în funcţie, Adrian Năstase (Alianţa PSD+PUR), cu 40,97% din voturi. Adversar în turul doi avea să-i fie Traian Băsescu (Alianţa D.A.) - 33,92%. Copiind strategia câştigătoare de la primăria capitalei, Băsescu intrase în competiţie pe ultima sută de metri, după sceneta cu lacrimi şi pretinsa boală a primului candidat al ADA, Theodor Stolojan. Din nou, al doilea tur de scrutin avea să basculeze rezultatul, Băsescu câştigând primul mandat prezidenţial post-decembrist de cinci ani, cu 51,23%, diferenţa dintre cei doi făcând-o voturile din diaspora. Prezenţa la vot a fost de 58,5% în turul întâi şi 55,2% în turul doi.

Tot diaspora (şi o vizită total neinspirată făcută de contracandidatul său) avea să-l facă din nou preşedinte pe Băsescu (PDL) în 2009. Au fost primele alegeri organizate de un guvern interimar, care tocmai fusese demis de parlament, dar care nu putuse fi înlocuit, deoarece Băsescu refuzase cu obstinaţie să desemneze premierul propus de majoritatea parlamentară. Alegerile din 2009 au fost extrem de strânse. În primul tur, diferenţa dintre primii doi candidaţi, Băsescu (PDL) - 32,44% şi Mircea Geoană (PSD) - 31,15% a fost de puţin peste 100.000 de voturi. Nu altfel au stat lucrurile în turul doi, când, după o noapte în care, „mulţumită" exit poll-urilor, Geoană s-a crezut preşedinte, Băsescu a câştigat din nou, pentru 70.000 de voturi, cu 50,33%. Din nou diaspora l-a făcut preşedinte pe Băsescu, Geoană câştigând alegerile la secţiile de votare de pe teritoriul României. Astfel, Băsescu a reuşit să-l egaleze pe Iliescu, stând zece ani în fruntea ţării. Pentru prima oară, au ieşit mai mulţi români la vot în cel de-al doilea tur de scrutin, 58,02%, faţă de 54,37% prezenţă în primul tur.

Sub rezerva validării şi rămânerii definitive a candidaturilor, până la încheierea termenului permis de lege, la Biroul Electoral Central şi-au depus candidaturile 14 persoane, printre care, în premieră absolută, două femei, Elena Udrea (PMP) şi Monica Macovei (indep.). Ceilalţi 12 sunt Victor Ponta (alianţa electorală PSD-UNPR-PC), Klaus Iohannis (ACL), Călin Popescu-Tăriceanu (indep.), Teodor Meleşcanu (indep.), Dan Diaconescu (PP-DD), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (PPMT), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (PAS), William Brânză (PER), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi Gheorghe Funar (indep.). De remarcat că singurul candidat cu nume care se termină în „escu", este Dan Diaconescu, apreciat a avea şanse infime. Prin urmare, după Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, românii vor avea, mai mult ca sigur, un prim preşedinte fără „escu".