România Regelui: credinţă, morală, integritate, identitate şi demnitate

România Regelui: credinţă, morală, integritate, identitate şi demnitate
Revenit, după 65 de ani, în parlament, fostul suveran a impresionat printr-un mesaj calificat de majoritatea celor aflaţi în sală drept unul istoric.

Într-un mesaj care a stârnit aplauze repetate din partea parlamentarilor şi invitaţilor, Regele Mihai I (foto) a împletit insistentul recurs la valorile morale cu pragmatismul a ceea ce fostul suveran consideră a fi principalele priorităţi ale României: infrastructura, agricultura şi şcoala.

"Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru", a atenţionat, de la bun început, regele. După ce a elogiat rolul parlamentului, ca instituţie fundamentală în devenirea europeană a României, fostul monarh a avertizat asupra pericolelor politicii făcute "în dispreţul eticii". "Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor statului", a explicat Mihai I.

Regele nu a ezitat să deplângă dispariţia respectului pentru valori. "Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură. Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă", a spus regele. Nu a uitat însă nici categoriile defavorizate. "Sunt mâhnit că după două decenii de revenire la democraţie oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare", a afirmat fostul suveran.

Mihai de România a vorbit şi despre ceea ce ar trebui să fie primele trei priorităţi ale ţării. "România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii", a spus regele. El a ţinut să reamintească aleşilor poporului ce înseamnă instituţia monarhică. "Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie", a menţionat Mihai I.
Cea de a doua parte a mesajului regelui a fost consacrată primordialităţii valorilor morale. "Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. (...) Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos. (...) A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989", a spus fostul monarh.

Regele a subliniat şi valorile primordiale care trebuie să definească România. "Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi (...) Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a conchis regele.

Cu câteva excepţii, parlamentarii clujenis-au declarat impresionaţi de eveniment, de cuvintele regelui şi apreciază că au trăit un moment istoric.

Marius Nicoară, senator PNL: "Mesaj echilibrat, demn de un rege al României surghiunit, care s-a întors şi a găsit o ţară schimbată, din păcate, nu în bine."

Mihail Hărdău, senator PDL: "Mesaj scurt, cu fraze scurte, destul de bine argumentat, mesaj de aniversare, care n-a fost deloc polemic. N-a atins multe probleme, dar a atins problemele sociale, a insistat pe integritate şi demnitate. Mie mi-a plăcut."

Şerban Rădulescu, senator PC: "Am fost impresionat de tot evenimentul. Am trăit un moment istoric, un moment în care ne-am întâlnit cu istoria noastră, a românilor, un moment tratat cu foarte mult respect. Cât priveşte mesajul, a fost un mesaj al unui rege. A cuprins tot ce trebuia să cuprindă, privind poporul român. Impresionant! În schimb, m-a impresionat negativ lipsa membrilor guvernului."

Alexandru Cordoş, senator PSD: "A fost un moment important pentru România, s-a scris o pagină de istorie, iar Majestatea Sa s-a dovedit, din nou, un om de înaltă ţinută, exemplu de demnitate, de etică, de onoare, de slujire a interesului naţional. Va fi un mesaj de referinţă, care va fi mult analizat. S-a pus o cărămidă în plus la edificiul democraţiei româneşti şi o cărămidă în plus la prestigiul parlamentului."

Adrian Gurzău, deputat PDL: "A fost o chestie care ţine mai mult de ceea ce înseamnă partea de istorie şi trebuie să acordăm respect instituţiilor. A fost un discurs scurt, care a cuprins subiecte şi teme de ordin general. Contrar la ceea ce eram obişnuţi să auzim de la un preşedinte, n-a fost un discurs despre starea naţiunii. Personal, mă aşteptam la mai mult, speram că, după atâţia ani petrecuţi în ţară, va avea poziţii mai răspicate, mai tranşante privind starea României din aceşti ani."

Petru Călian, deputat PDL: "Am fost în parlament, dar în momentul discursului am onorat o invitaţie la Realitatea TV. Am văzut la televizor câteva fragmente şi mi s-a părut un discurs bun, echilibrat."

Cornel Itu, deputat PSD: "S-a intrat într-o stare de normalitate. A fost un discurs echilibrat, care a arătat tenta adevărată a actualei situaţii. A fost un moment benefic
în Parlamentul României. Un om care a scris istorie în România, la 90 de ani, trebuia sărbătorit."

Vasile Soporan, deputat independent: "Din punct de vedere al atmosferei, a fost emoţionant. A fost un moment încărcat ca mesaj şi cred că a fost important şi prin faptul că regele a revenit, după 64 de ani, în parlament."

Horea Uioreanu, deputat PNL: "Din păcate, sunt plecat într-o delegaţie, la o reuniune UNESCO (este preşedintele comisiei pentru relaţia cu UNESCO - n. red.), dar am urmărit mesajul Majestăţii Sale pe internet. Dacă ar fi fost după mine, aş fi ales să particip la mesajul regelui. A fost un mesaj adresat demnităţii şi onoarei poporului român. Întreaga viaţă şi activitate şi le-a dedicat poporului român. N-a cedat nici când era cu tancurile sovietice la poartă, nici când a fost alungat de pe Otopeni. Că majoritatea PDL-iştilor n-au fost în sală n-are nici o legătură cu demnitatea neamului şi demonstrează încă o dată că ei sunt interesaţi doar de propriile buzunare. N-au fost lângă simbolurile neamului, pentru că simbolurile neamului nu-s nici preşedintele, nici guvernul, ci simbolurile consacrate, printre care şi Majestatea Sa Regele Mihai I."

Mate Andras Levente, deputat UDMR: "Un mesaj firesc şi normal, chiar cu învăţături de minte pentru politicienii aflaţi la putere: infrastructura, şcoala şi democraţia, care pentru guvernanţi nu înseamnă exces de putere, ci capacitatea de a te înţelege cu adversarul politic."

 

Comenteaza