Senatorul clujean, Vasile Dâncu: „România este în pericol să rateze șansa istorică de a găzdui meciuri la EURO 2020”

Senatorul clujean, Vasile Dâncu: „România este în pericol să rateze șansa istorică de a găzdui meciuri la EURO 2020”
| Foto: hotnews.ro

Vasile Dâncu susține că autoritățile din România întârzie să accepte planul UEFA de a organiza meciurile de la București, din vară, cu spectatori.

Potrivit reprezentanților PSD Cluj, data de 7 aprilie 2021 este termenul limită până la care țara noastră poate confirma că este de acord ca partidele din cadrul EURO 2020, care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, să se desfășoare, cu spectatori (25% din capacitatea Arenei Naționale), în condiții de maximă siguranță sanitară.

Astfel, senatorul Vasile Dâncu a atras atenția că întârzierea autorităților române de a da un răspuns final acestei solicitări este de natură să determine excluderea României din circuitul EURO 2020 și să își piardă astfel credibilitatea în fața partenerilor europeni, ratând șansa de a mai fi inclusă în rândul țărilor capabile să organizeze evenimente de acest nivel.

„Am adresat astăzi (miercuri - n.red.), în plenul Senatului României, o interpelare pentru Domnul Prim Ministru Florin Cîţu și Domnului Ministru Eduard Novak în care am solicitat urgentarea demersurilor în acest sens. În ultimul an statul român s-a preocupat inexplicabil de mult exclusiv de managementul morții, fără să dea semne că este capabil să gestioneze viața românilor. Este momentul să dăm un semnal că viața românilor contează și putem începe promovând sănătatea prin sport, încurajând mișcarea de masă în aer liber, sigur, cu respectarea condițiilor de protecție și distanțare socială”, a precizat Vasile Dâncu.

Interpelarea pe larg

„Stimate Domnule Prim-Ministru Vasile - Florin Cîțu, Stimate Domnule Ministru Carol-Eduard Novak,

În acest an, aflându-se printre cele 12 țări europene care găzduiesc simultan ediția aniversară a Campionatului European de Fotbal EURO 2020, România are șansa istorică de a găzdui cel mai mare eveniment internațional din istoria sa recentă.

Din anul 2013 și până în prezent, statul român a depus eforturi mari pentru a îndeplini toate exigențele asumate de țara noastră prin dosarul de candidatură și necesare pentru un eveniment de o asemenea anvergură. Vorbim, Domnule Prim Ministru și Domnule Ministru, de 7 ani în care România a investit sume considerabile în infrastructura sportivă și în infrastructura de transport. Pe câteva dintre acestea doresc să le menționez în cele ce urmează pentru că sunt de părere că, dacă România nu ar fi avut șansa extraordinară de a se califica pentru organizarea turneului final, nu ar fi fost niciodată realizate.

Prin Compania Națională de Investiții au fost modernizate trei stadioane importante din București (Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf), totalizând 388.171.795 lei, și au fost demarate procedurile pentru construirea a 250 de baze sportive pe tot teritoriul țării, pentru stimularea sportului de masă. Tot cu acest prilej, s-a finalizat prima cale ferată construită după 1989, linia care leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord, în urma unei investiții de 412 milioane de lei. Modernizarea Aeroportului Băneasa a implicat investiții de peste 60 de milioane de lei.

În plus, Primăria Municipiului București a angajat până în acest moment cheltuieli de aproximativ 14 milioane de lei legate de organizarea celor patru meciuri pe care țara noastră le găzduiește. Majoritatea alocărilor bugetare au fost realizate de către guvernările social-democrate din ultimii ani care au înțeles că România este un partener serios și credibil în Europa și își respectă angajamentele pe care și le-a asumat dosarul de candidatură.

Simt nevoia să atrag însă atenția asupra a două aspecte extrem de importante: aceste investiții au reprezentat un punct de sprijin important pentru industria construcțiilor și implicit pentru economia României în ultimii 7 ani, în al doilea rând insist asupra faptului că aceste investiții sunt pe termen lung, vor putea fi utilizate de către noi și generațiile următoare, atât în ceea ce privește infrastructura sportivă, dar și cea de transport.

Sunt convins, Domnule Prim-Ministru și Domnule Ministru, că nu v-am transmis informații pe care să nu le știți. Am dorit să vi le supun, din nou, atenției pentru a sublinia faptul că sportul nu este doar un domeniu secundar ori marginal, sportul, ca fenomen social, antrenează și angrenează toată societatea noastră, are valențe identitare și educative și, nu în ultimul rând, are capacitatea de a fi un catalizator al tuturor segmentelor societății. Sportul nu trebuie să fie obiectul politizării. Vă propun să avem o abordare bipartizană pe termen lung a sportului românesc pentru a putea revigora sănătatea și identitatea națiunii noastre.

Industria sportului din România era estimată, înainte de pandemie la peste 1 miliard de euro și totaliza 44.000 de angajați și aproximativ 10 milioane de persoane implicate. Totuși, Domnule Prim-Ministru, în acest an Guvernul a alocat sportului cel mai mic buget din ultimii 3 ani, bugetul alocat acestui domeniu fiind diminuat constant în timpul guvernărilor liberale, chiar dacă fostul ministru liberal, Ionuț Stroe, a fost cel care ne-a spus că 1 dolar investit în sport înseamnă aproximativ 3 dolari economisiți în sănătate. Cum putem fi mai sănătoși și mai viguroși dacă sportul este mereu Cenușăreasa finanțelor românești?

Sigur, pandemia a schimbat modul în care funcționează, cel puțin temporar, societățile noastre. Dar vă atrag atenția că în ultimul an statul român s-a preocupat inexplicabil de mult exclusiv de managementul morții, fără să dea semne că este capabil să gestioneze viața românilor. E momentul să dăm un semnal că viața românilor contează și putem începe promovând sănătatea prin sport, încurajând mișcarea de masă în aer liber, sigur, cu respectarea condițiilor de protecție și distanțare socială.

Într-un alt plan, participarea la competițiile sportive este un foarte bun prilej de confirmarea a identităților locale, regionale sau naționale, o supapă adeseori necesară pentru eliberarea multor tensiuni sociale. Dacă această participare este realizată în condiții de siguranță, de să nu permitem oamenilor să vină pe stadioane dacă sunt testați și vaccinați. Campania SPORT ÎN SIGURANȚĂ ar putea cataliza și crește numărul celor care se vaccinează și care acum sunt reticenți (mă refer aici în special la tineri).

În acest context, Domnule Prim-Ministru Vasile - Florin Cîțu, Domnule Ministru Carol-Eduard Novak, vă solicit să dați curs solicitării UEFA de a organiza CU PARTICIPAREA SPECTATORILOR (25% din capacitatea Arenei Naționale) a partidelor de la București din cadrul turneului final EURO 2020, în conformitate cu planul de siguranță și securitate asumat de către forul european.

Vă solicit, Domnilor, să nu permiteți ca România să fie exclusă din circuitul EURO 2020, pierzându-și astfel credibilitatea în fața partenerilor europeni și ratând șansa de a mai fi inclusă în rândul țărilor capabile să organizeze evenimente de acest nivel”, a scris parlamentarul clujean, pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza