Seplecan i-a pârât pe liberali la prefect. „ Cât timp m-au considerat prostul lor am fost bun"

Seplecan i-a pârât pe liberali la prefect. „ Cât timp m-au considerat prostul lor am fost bun
Colegiul Director al PNL Cluj va lua vineri în discuţie excluderea din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan, le-a trimis colegilor liberali din conducerea judeţeană a partidului o scrisoare în care le cere să nu valideze prin vot „un şir întreg de ilegalităţi pentru a acoperi abuzuri ale unor indivizi".

Seplecan spune că posibila sa excludere din PNL s-ar face ilegal, deoarece forul judeţean de conducere al partidului nu este competent să ia o asemenea decizie, şi invocă în sprijinul afirmaţiilor sale Statutul PNL.

Doresc să atrag atenția asupra faptului că președintele Consiliului Județean Cluj face parte de drept din Consiliul Național (art. 83 (1). Consiliul Național este format din: Alin 4: "președinții sau, după caz, vicepreședinții sau liderii grupurilor de consilieri ai Consiliilor Județene, Consiliilor Sectoarelor și Consiliului General al municipiului București, membri PNL") (...)"(1): Sancționarea membrilor care ocupă funcții la nivel național - cu excepția celor aleși la Convenția Națională (CON) - în interiorul sau în afara partidului, alese sau numite, se hotărăște prin votul Consiliului Național (CN) la propunerea Biroului Permanent Național (BPN) și se comunică celui în cauză, în scris, în cel mult 5 zile", se arată în scrisoarea lui Mihai Seplecan.

Cu două săptămâni în urmă, Biroul Permanent Judeţean al PNL, a decis să propună excluderea din partid a lui Mihai Seplecan sub motivul că nu a respectat deciziile interne ale partidului. Lui Seplecan i se reproşează conflictul deschis cu liderii liberali Marius Nicoară şi Alin Tişe, dar şi faptul că nu a renunţat la funcţia de preşedinte al CJ Cluj, după ce i-a fost retras sprijinul politic.

Funcţia de şef al judeţului este de fapt miza întregului scandal, iar adversarii lui Seplecan vor, după o eventuală excludere a acestuia din PNL, să ceară Prefectului judeţului să dispună încetarea mandatului său de consilier judeţean ceea ce ar duce implicit şi la pierderea funcţiei de preşedinte al CJ Cluj.

„ Cât timp m-au considerat prostul lor am fost extrem de bun pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Din momentul în care au constatat că nu sunt prostul lor, am devenit indezirabil. Aceasta este rugămintea mea: nu validați prin votul dumneavoastră un abuz", a mai scris Seplecan în scrisoarea adresată colegilor de partid.

Actualul ocupant al fotoliului de şef al judeţului declară că s-a adresat şi Prefectului Judeţului Cluj. „Am informat Instituția Prefectului Cluj (în conformitate cu prevederile din Legea privind Statutul aleșilor locali nr. 393/2004, art. 12. Alin. 3 și prevederilor art 147 din Statut), ca, în cazul în care, producând un abuz, Colegiul Director Județean al PNL Cluj va decide excluderea subsemnatului din partid și va comunica această excludere cu scopul de a solicita, ilegal, încetarea mandatului meu de consilier județean (cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv pierderea mandatului de președinte al CJ Cluj), să nu dea curs acestui demers întrucât consider că demersurile deja inițiate sunt abuzive, iar scopul urmărit va avea consecințe deosebit de grave", mai susţine Mihai Seplecan.

În replică, senatorul PNL Marius Nicoară, copreşedinte al PNL Cluj, cel care şi-a cerut recent scuze pentru faptul că l-a promovat pe Mihai Seplecan în conducerea filialei judeţene şi la şefia judeţului, nu a dorit să comenteze scrisoarea acestuia către liberali. „Vreau să spun doar că nu încălcăm Statutul partidului, nu am făcut-o timp de 25 de ani şi nici acum", s-a rezumat să spună Marius Nicoară.

Solicitat de ZIUA de CLUJ să comenteze afirmaţia lui Seplecan, potrivit căreia este membru al Consiliului Naţional al PNL, prin funcţia de preşedinte al CJ Cluj, şi nu poate fi exclus de conducerea judeţeană, Nicoară a declarat doar atât:"Vom vedea".

 

 

 

 

Comenteaza