Seplecan, "licitat" de Tișe și de Nicoară. "Visul meu era să intru în poliţie"

Este personajul politic al momentului şi, totodată, cel mai controversat politician clujean. Mihai Seplecan spune cum o operaţie de menisc l-a băgat în politică, cum au „licitat” Alin Tişe şi Marius Nicoară să-l coopteze în partidele lor şi nu ocoleşte nici culisele războaielor din PNL. Refuză să mai vorbească despre scandalul „Nana”, în schimb explică cum a plătit Antonescu pentru că nu şi-a respectat promisiunea faţă de el.

Când şi de ce a intrat Mihai Seplecan în politică?

Am intrat la 18 ani, tocmai terminasem Liceul Sportiv Unirea. Tot timpul, atât în spatele blocului din cartierul Grigorescu, unde am locuit cu mama mea, cât şi la şcoală, am fost un lider. Cu prietenii din spatele blocului, dacă jucam fotbal eu eram căpitanul de echipă, dacă mergeam în pădurea Hoia, în grădini, ca orice copii, la mere, la prune, toţi mă ascultau. Îmi plăcea să fiu înconjurat de oameni deoarece nu am avut fraţi, nu am avut surori, tata a murit când aveam nouă ani.

Am crescut cu mama, verişori nu prea am, neamuri apropiate n-am avut, aşa că mi-a plăcut să fiu înconjurat de prieteni, vecini, colegi, de oameni. Şi întotdeauna, atât la bloc, cât şi la şcoală, am fost un lider, eu îi adunam, stăteam, povesteam şi eram cel care decidea. La liceul de sport, unde m-am educat în disciplină, erm, de asemenea, un lider, care reprezenta clasa la diriginte, la director, eram înconjurat de colegi. De când mă ştiu nu mi-a plăcut să văd oameni care suferă, oameni care nu au, oameni care sunt bolnavi, nu mi-a plăcut nedreptatea în general. Eu şi acum port cu mine un medalion cu Sf. Mihail, un sfânt care a luptat pentru dreptate.

Şi în spatele blocului şi la şcoală, când vedeam ceva incorect, ilegal, necolegial, întotdeauna semnalam acele lucruri şi mi-am spus că vreau să fac ceva şi întotdeauna mi-am spus că vreau să intru în poliţie sau în politică. Pentru că atunci credeam că, atât în poliţie, cât şi în politică, poţi să îndrepţi anumite lucruri. Astăzi, după 14 ani, nu mai sunt convins că e chiar aşa. Nici în poliţie, nici în politică. Am şi făcut primul pas, am dat, aici, la Cluj, testul psihologic pentru Academia de Poliţie şi l-am luat primul.

Spre sfârşitul liceului fusesem, însă, operat de menisc, am avut întindere de ligamente. Când am dat testul sportiv la Academie, la Bucureşti, nu eram suficient recuperat după operaţie şi l-am căzut. Am revenit acasă şi mi-am zis: nu se poate, destinul meu, soarta mea acolo e, trebuie să fac ceva. Acum 14 ani încă se mai făcea armata, când toţi tinerii fugeau de armată, am fost singurul dintre cei chemaţi la Centrul Militar care am ridicat mâna şi am cerut să fiu dus în armată. De ce? Atunci se făceau angajări în poliţie şi, având armata, te puteai angaja direct în poliţie, nu ofiţer, ca şi când ai fi făcut academia, dar subofiţer. Visul meu era să intru în poliţie.

Armata l-a dezamăgit şi, cu ajutorul meniscului, a intrat în politică

Unde aţi făcut armata?

La Zalău, la subunitatea de jandarmi. Credeam că mă voi duce în armată şi un an mă vor învăţa cum să mă apăr în timp de război sau de ceva, dacă ajungi într-o pădure, cum să supravieţuieşti, dacă te pierzi, lucruri elementare şi esenţiale în viaţă pentru un om. Dar, când am văzut că nu-i chiar aşa în armată şi te pune să stai să păzeşti un lan de porumb şi alte lucruri inutile... nu spun că armata nu te educă, nu te învaţă cum să te trezeşti la o anumită oră, să te speli, să fii ordonat, să fii punctual. Dar şi-acolo sunt oameni cu educaţie mai multă, mai puţină, veneau unii care, acasă, până atunci, nu conduseseră nimic, dar pentru că aveau trei luni în plus de armată, ca în viaţă, ca în politică, se credeau mari şefi şi îţi dădea ordin unul care nu era capabil să coordoneze, dar, pentru că avea un grad în plus, profita.

Erau multe nesimţiri, batjocuri, lucruri care, cum am spus, mie nu mi-au plăcut niciodată şi le semnalam. Da, facem armata după reguli, nu să mă dai jos din pat că aşa vrei tu. Şi, dacă fac armata, învaţă-mă ceva, să nu pierdem banul statului aiurea, degeaba, cu mine, acolo. Am văzut că nu este ceea ce eu am sperat, ce mi-am dorit, mi-am dat seama că nu este de mine şi, cum avusesem acea ruptură de ligamente şi menisc, ca să vedeţi că nimic nu este întâmplător în viaţă, după două luni, am depus jurământul şi am decis să mă clasez, să renunţ total la cariera în poliţie, în armată, văzând că nu poţi să faci nimic, nu poţi să schimbi nimic, nu era ceea ce eu am sperat şi mi-am dorit şi am crezut.

M-am clasat şi, când am revenit acasă, am făcut o şcoală postliceală de turism, pentru că pierdusem înscrierile la facultate. Între timp m-am înscris şi la Agronomie, la secţia zootehnie. Ulterior am terminat şi Facultatea de Drept şi mi-am luat şi masterul în criminalistică. Până la urmă tot nu m-am lăsat de ceea ce mi-a plăcut şi-mi place, să văd cum gândesc oamenii, ce părere are fiecare om, îmi place să învăţ de la orice om şi deşi cel mai greu este lucrul cu omul, deşi cel mai mult în viaţă de dezamăgeşte omul.

Mie îmi place să lucrez cu omul, să ascult părerile, să văd ce gândesc oamenii şi de aceea am făcut acest masterat în criminalistică. Revenind, la întoarcerea din armată, aveam o vecină care era secretara personală a domnului Gheorghe Funar şi mi-a spus: «Măi, Mihai, hai şi înscrie-te într-un partid!». Era PRM atunci, dar aveam doar 18 ani, nu aveam afinităţi politice sau alte gânduri, de aceea am spus că nu mi se poate reproşa acea perioadă deoarece n-am fost nici consilier local, nici judeţean, m-am înscris cu valul într-un partid, cum mulţi fac şi în ziua de azi.

Îl chema Szeplekan şi era coleg de partid cu Funar

La vremea aceea aveţi încă un nume de familie maghiarizat, nu aţi avut probleme în PRM?

Nu, nici cu domnul Funar, nici cu Petru Călian, Ovidiu Călin, Mircea Petric, Virgil Pop, doamna Helene Mălai sau Marinel Andro, cei care atunci conduceau partidul, toţi m-au acceptat. Eu din prima zi m-am făcut plăcut acolo şi am început să învăţ: consilier local - decizi bugetul municipiului, deputat - schimbi legile, ajungi ministru.

Sigur, la fel ca în cazul poliţiei, unde m-am lovit şi am văzut că nu e ce credeam eu, şi politica o judecam tot ca la 18 ani, credeam că ajung deputat, schimb legea şi baba aia nu mai suferă, copilul ăla orfan nu mai suferă, aşa am crezut la început. Şi mi-a plăcut, am văzut că politica e un dialog cu oamenii. Politica ce-i, un partid în care se înscriu diferite persoane, cu diferite şcoli terminate, cu diferite poziţii sociale sau culturale sau sportive, fiecare cu afinităţi diferite, dar pot face parte din acelaşi partid în care cred şi speră. A urmat o perioadă alături de domnul Funar, în primărie, apoi o perioadă alături de domnul Călian.

A fost şi perioada în care aţi devenit vizibil, ca mâna dreaptă a lui Petru Călian în organizarea galelor Local Kombat la Cluj.

Eu organizasem înainte la Cluj, pe plan local, cu domnul Danciu care atunci era la Antena 1, o gală cu sportivi locali, la Sala Sporturilor. Mie îmi place să lovesc sus. Mulţi se întreabă «Dom'le, e tânăr, cum de?». Fiindcă sunt un om care îmi doresc tot mai mult, tot mai sus. Mă uitam la galele Local Kombat făcute de Eduard Irimia în ţară şi mi-am zis: ce, eu nu pot să fac una de-asta la Cluj?

De atunci am început să gândesc politic şi în termeni de imagine, pentru că galele alea mi-au adus 5.000 de oameni în Sala Sporturilor şi eu, ca organizator, am fost expus atât în presă, cât şi faţă de oamenii ăia. Şi, până la urmă, politica asta e: să fii mediatizat, să fii expus şi de atunci am început să simt politica şi sistemul. Am luat legătura cu Eduard Irimia, apoi am luat legătura cu domnul Călian, care, prin firma domniei sale, a organizat şi am adus acele două gale acum 10 ani, de atunci n-a mai fost la Cluj. Atunci am început să simt gustul mediatizării, al relaţiei cu presa, cu jurnaliştii, eram consilierul lui Călian.

Tot din acea perioadă dăinuie încă în memoria colectivă scandalul Nana

Subiectul Nana nu-l discut, e încheiat de 10 ani şi n-am de ce să-l mai discut.

Cum au „licitat" Tişe şi Nicoară pentru Seplecan

Şi a intervenit ruptura. Călian cu oamenii lui a plecat la PC, dumneavoastră aţi ales alt drum.

În 2005 domnul Călian a făcut o şedinţă cu oamenii lui şi a spus că merge la PC. Nu eram aşa semnificativ eu ca să fiu întrebat, deşi eram vicepreşedinte la organizaţia judeţeană de tineret a PRM. A fost momentul în care am avut tupeul politic şi am riscat. Mi-am jucat cartea ca şi cu armata, ca şi cu toate şi am zis: stop, până aici, de aici încolo eu decid. Aveam patru ani în PRM, în care văzusem multe, auzisem multe şi am zis: pe puterile şi pe forţele mele, ca şi cu galele, credeţi că eu nu pot?

Oricum, nu contam în ecuaţia lor, ei plecaseră şapte consilieri judeţeni, nu ştiu câţi consilieri locali. Mie nu mi-a plăcut niciodată PSD, aici erau greii lor la putere şi nu mă puteam vedea un tânăr în PSD. Am văzut că PDL şi PNL promovează tineri. Vreau să subliniez că nu mă consider un traseist - aş fi traseist acum, dacă m-aş duce la partidul lui Tăriceanu - pentru că eu nu m-am dus să cer vreo funcţie, ci am plecat dintr-un loc în care se destrăma totul, în care totul se ruinase (iată unde au ajuns acum) Nu mă puteam identifica nici cu un for de conducere mâncat de seniori. Aşa că, împreună cu vreo 100 de tineri, m-am dus prima oară, ghiciţi unde?

Nu ştiu.

Nu ştie nimeni. La Alin Tişe. În acea perioadă, era prefectul Clujului, Călin Tuluc era consilierul personal al dânsului. Cu Alin, băiat tânăr, ca şi mine, crescut şi el fără casă, ne ştiam din campaniile electorale. Şi i-am zis: Aline, ia-mă la tine consilier, ceva aici, la prefectură, dă-mi un job, ceva, te ajut, te susţin, te promovez atât în partid cât şi la nivelul prefecturii! El mi-a spus: «Măi, Mihai, eu nu mai am posturi aici, nu pot să fac nici politică din funcţia de prefect, dar discut cu ceva colegi în partid să găsim o variantă». După vreo două, trei săptămâni mi-a spus: «Dom'le, suntem noi, PD-iştii, mulţi. Eu te-aş lua, cred în tine, suntem prieteni, ne ştim, dar n-am unde». Aşa că m-am dus la domnul Nicoară cu tupeu.

M-am înscris în audienţă, ne ştiam din vedere şi i-am spus: uite care-i problema (am trecut direct la subiect), îmi trebuie un serviciu, dar nu vin ca milog că n-am de lucru, că aşa mă pot duce şi muncesc. Îmi trebuie un serviciu lângă tine. S-a uitat lung la mine vreo 10 secunde - vă daţi seama, să intri la Marius Nicoară, preşedintele consiliului judeţean (CJ), milionar în euro şi să-i zici: dacă vrei să vin lângă tine, îmi dai aia şi aia şi aia - şi o spus: «Da, mă, îmi place, te iau!». I-am spus că vin cu 100 de tineri, i-am explicat că nu-mi trebuie deconcentrate, nu mi-au trebuit avioane, n-am avut pretenţii.

Am vrut să fiu lângă el, să îi dovedesc că merit şi am ştiut că, prin răbdare, prin muncă, prin sacrificiu şi fiind perseverent, voi ajunge şi voi dobândi. M-a luat lângă domnia sa şi cinci ani am fost membru simplu în PNL. Nu am cerut nimic, pentru că eu sunt un om foarte sigur pe mine, foarte sigur pe hotărârile şi deciziile mele. Mie trebuie doar să-mi dai şansa, lasă-mă să-ţi dovedesc. Eram foarte sigur că, dându-mi domnul Nicoară şansa, voi obţine ceea ce-mi doresc, de aia nu trebuia să cer de la început. Practic, începând cu 2005, am nouă ani de când sunt în consiliul judeţean, trei ani ca şi consilier al preşedintelui Marius Nicoară şi şase ani ca şi consilier judeţean, iar acum vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte interimar. Deci s-a văzut ascensiunea mea prin răbdare, prin muncă, prin sacrificii.

Lecţia de ascensiune politică

La un moment aţi schimbat tabăra în PNL şi v-aţi întors împotriva lui Marius Nicoară.

A venit momentul 2010, când eu am avut o discuţie, nici măcar o dispută sau neînţelegere, cu domnul Marius Nicoară pe componenţa biroului judeţean. După cinci ani în partid devenisem vicepreşedinte la TNL Cluj. În plus, în cinci ani lângă domnul Nicoară, am cunoscut, am ajutat, am sprijinit şi am intrat în interacţiune cu toţi oamenii care l-au căutat pe dânsul şi am dat dovadă de corectitudine faţă de acei oameni. Am ştiut ce să fac lângă dânsul, cu alte cuvinte. M-am apropiat de oameni datorită şi prin intermediul lui Nicoară şi m-am ridicat în spectrul politic al judeţului.

Or, după cinci ani în PNL şi 10 ani în politică, am început să am simţul oamenilor şi nu doar eu să fiu promovat şi ajutat, ci să încep să promovez şi eu oameni şi să-i sprijin. Şi am avut o discuţie cu domnul Nicoară asupra biroului judeţean care urma să fie ales la adunarea noastră generală, unde domnul Nicoară candida din nou pentru funcţia de preşedinte şi i-am spus că apreciam că X şi Y ar merita să intre şi ei în noul birou judeţean. Dânsul a avut o altă poziţie şi o altă părere, ceea ce e normal. Eu am fost ales ca prim-vicepreşedinte, cu cel mai mare număr de voturi, bătându-l inclusiv pe Horea Uioreanu.

Inamicii dumneavoastră din partid v-au reproşat că aţi obţinut victorii interne în partid, nu atât prin meritele personale, cât prin faptul că v-aţi cultivat relaţii foarte bune cu toţi primarii, cu organizaţiile din judeţ. A fost celebru episodul când v-aţi mutat două săptămâni în Bonţida să susţineţi în campanie candidatul PNL care avea să fie ales primar.

Şi am fost şi la Corneşti, unde am dus o luptă cu Geoană, care era şeful Senatului, cu Nemischi, care era ministrul Mediului, cu Ecaterina Andronescu, oameni care au fost duşi acolo şi eu am stat şi am muncit şi am dormit acolo şi am dansat cu ţiganii şi a venit Ludovic Orban şi am făcut tot. Asta vreau să arăt la toată lumea, că mulţi mă invidiază sau mă vorbesc de rău, dar asta vreau să înţeleagă, că atât politica internă, cât şi politica externă se fac pe voturi. Nu contează că eşti urât, slab, gras, ai 10 facultăţi, ai cinci, ai citit 1.000 de cărţi. Dacă eşti votat înseamnă că eşti dorit, că eşti plăcut.

Mulţi m-au condamnat, dar acele relaţii s-au cultivat în timp, cu perseverenţă, muncă, sacrificiu. Că, dacă am dormit două săptămâni în Bonţida, am lipsit, poate, de la Cluj dintr-un bar, de pe o terasă, poate de la o zi onomastică, poate de la o bibliotecă unde trebuia să stau să învăţ. Dar să revenim la momentul 2010, pentru că acela a fost un semnal pentru mulţi liberali vechi, care se întrebau cum de am ajuns prim-vicepreşedinte după doar cinci ani în partid. Aşa se vede şi din interior şi din exterior, unii se miră cum am ajuns preşedinte interimar la numai 32 de ani, dar uită că eu fac de 14 ani politică. Nu trebuie să ne uităm la vârstă, ci la experienţă.

La fel şi atunci, eram după cinci ani în partid, dar puteau fi cinci ani în care să munceşti, să dormi două săptămâni în Bonţida, sau în alte locuri să mergi să te implici, să aduci primari, să te lupţi să ridici nivelul partidului sau poţi să ai 20 de ani în care să treci o dată, de două ori pe lună pe la partid. Atunci a început o perioadă, datorită mie, recunosc, poate lipsa de experienţă, poate orgoliul - acei tineri pe care eu i-am promovat au şi intrat în biroul judeţean - iar cei din jurul domnului Nicoară au spus că eu l-aş săpa, l-aş lucra şi a apărut o perioadă 2010-2012, în care fiecare ne-am făcut treaba în partid, dar n-am mai fost ca în primii cinci ani când am colaborat apropiat cu domnul Nicoară. A fost o perioadă în care m-am desprins de domnia sa şi am evoluat separat.

În războiul dintre Nicoară şi Uioreanu şi-a jucat propria carte

La un moment dat aţi ajuns chiar în tabere adverse, când dumneavoastră eraţi alături de „puciştii" din jurul lui Uioreanu.

Cum spuneam, a fost o perioadă de doi ani în care fiecare îşi făcea treaba bine în partid fără să avem prietenii sau contacte între noi, negative sau pozitive, nu ne ajutam, nu ne încurcam, toţi ne-am făcut datoria. În 2012 domnul Nicoară a candidat la Primărie şi domnul Uioreanu la Consiliul Judeţean. În vara lui 2012, am fost vectorul USL în Cluj. Eu, Bogdan Costea, şeful Gărzii de Mediu şi doi de la PSD, domnul Alexandru Cordoş şi domnul Ioan Oleleu, în proporţie de 80% am făcut toate protocoalele USL în judeţ. Cumpăram un sendviş din benzinărie, mergeam, îl mâncam toţi patru şi ne-am înţeles excelent în acel moment.

S-a câştigat CJ şi a apărut o neînţelegere, în primă fază, între domnul Uioreanu şi domnul Nicoară. Nu comentez şi nu vreau să spun din vina cui şi de ce, nu-i treaba mea, nu mă interesează, eu vorbesc în numele meu. Dar, eliberându-se colegiul de Gherla pentru Camera Deputaţilor (fostul colegiu al lui Uioreanu, n. red.), mi-am dorit foarte mult să candidez în acel colegiu. Noi, PNL Cluj, fiind sub scorul pe ţară, nu aveam dreptul să stabilim singuri candidaţii, puteam face doar propuneri, candidaţii erau stabiliţi la Bucureşti. S-a ajuns la votul în Delegaţia Permanentă pentru propunerile de candidaţi. Eu candidam pentru colegiul de Gherla, domnul Nicoară l-a susţinut pe Marius Mânzat pe acel colegiu.

Într-adevăr, era cel mai eligibil colegiu, iar în Delegaţia Permanentă eu am obţinut 129 de voturi pentru acel colegiu, iar domnul Mânzat, 28 de voturi. Pe mine, domnul Uioreanu nu m-a susţinut în acel moment, dar nu m-a încurcat. N-a spus niciodată public că mă vrea pe mine pe fostul său colegiu, dar nici n-a spus că nu mă vrea. Multă lume a spus că din 2012 eu m-aş fi dat cu Uioreanu, nu este adevărat. Eu am stat doar lângă domnul Uioreanu să nu am şi preşedintele CJ împotriva mea pe acel colegiu. Domnul Uioreanu nu s-a băgat. Deci n-am schimbat nici o tabără, eu, din 2010, când m-am despărţit de domnul Nicoară, am avut o singură tabără, tabăra mea şi nu tabără în sensul de grup, ci o tabără formată doar din persoana mea.

În cele din urmă a apărut Radu Zlati în acel colegiu.

A apărut Radu Zlati promovat de Crin Antonescu, a ajuns deputat în acel colegiu, Doamne ajută-i!

Cum l-a bătut Dumnezeu pe Crin Antonescu

Din câte ştiu, Crin Antonescu v-a promis o candidatură într-un colegiu care se va elibera pe parcurs în ţară în schimbul renunţării pentru prietenul său.

Mi-a promis, nu s-a ţinut de promisiune şi în politică şi nu numai toate se plătesc şi dânsul a plătit. A pierdut ce şi-a dorit mai mult, să fie candidat la Preşedinţia României. Dar cursul meu în politică şi în viaţă a continuat. Între timp, datorită acelor neînţelegeri cu Uioreanu, domnul Nicoară a demisionat din fruntea organizaţiei judeţene şi urmau să se organizeze alegeri. Eu iar am profitat politic, că, dacă domnul Uioreanu nu forţa acele alegeri, că voia să preia conducerea organizaţiei, rămânea domnul Nicoară până îşi termina mandatul şi pe mine nu mă deranja. Dar forţând acele alegeri, eu ştiam că le voi câştiga, aşa că mi-am şi depus candidatura de preşedinte.

Deci n-am schimbat nici o tabără, am stat lângă domnul Uioreanu doar cât a fost votul cu colegiul, să nu se pună şi dânsul împotriva mea. A urmat toată acea nebunie, când Crin Antonescu a venit şi a încercat să concilieze situaţia de la Cluj. Eu am spus că nu voi renunţa la candidatură decât dacă nu se mai fac alegeri şi rămâne Nicoară preşedinte, cum era corect şi drept, să-şi ducă mandatul la bun sfârşit, pentru că cel mai mult bine pentru PNL Cluj a făcut Marius Nicoară. Antonescu a vrut să meargă mai departe cu alegerile, iar când Marius Nicoară s-a ridicat şi a spus că mă susţine pe mine mi s-a făcut pielea de găină. A fost momentul în care ne-am reîntâlnit după separarea de doi ani. De un an şi jumătate mă înţeleg şi colaborez cu Marius Nicoară mai bine chiar decât în perioada de dinainte de 2010.

Se spune că aţi fi, după Marius Nicoară, liberalul clujean cu cele mai multe relaţii la nivelul conducerii de vârf a partidului. Prietenia cu Ludovic Orban e de notorietate.

Oriunde mi-am făcut relaţii şi la talpa partidului, şi la vârf. Cu Ludovic Orban am o prietenie curată, pură şi sinceră. Când Crin Antonescu era cel mai puternic, l-am votat pe Ludovic Orban cu mâna sus, public, pe faţă, împotriva tuturor. Am o relaţie deosebit de bună cu Klaus Johannis şi, dacă voi rămâne la consiliul judeţean, îl voi sprijini de aici, dacă voi fi suspendat, voi face parte - şi am discutat deja cu dânsul - din echipa personală de campanie, mă voi duce în ţară alături de el. Am o relaţie deosebit de bună, am fost primit de câteva ori la el, am stat, am discutat. Am o relaţie bună cu Rareş Mănescu, cel care trebuia să-mi fie naş, cu Mircea Roşca, cu foarte mulţi din conducerea centrală a PNL deoarece tot timpul am fost un om loial partidului, implicat pentru binele partidului

De ce vrea să conducă judeţul

De ce ţineţi cu tot dinadinsul să preluaţi conducerea interimară a consiliului judeţean?

Alegătorii au decis că sunt 36 de consilieri judeţeni şi un preşedinte în 2012. Acei 36 de consilieri şi-au ales doi vicepreşedinţi prin majoritatea din acel moment, a USL. Dacă s-a rupt USL şi noi am făcut o nouă alianţă, noi şase de la PNL, cu 12 de la PDL, cu doi de la PPDD şi încă unul abţinut de la PPDD, cu cei cinci de la UDMR, care nu-s nici de o parte, nici de alta, dar nici împotriva mea, era evident, normal, firesc, ca tot noi, consilierii judeţeni, să ne punem alt vicepreşedinte, că-i Seplecan sau nu, nu contează.

În interiorul PNL am fost singurul dintre consilieri judeţeni care mi-am dorit să candidez şi am primit un vot al Delegaţiei Permanente. Ulterior, am avut o discuţie cu PDL şi ei au susţinut, indiferent de nume, candidatul PNL. Dacă se respecta voinţa consilierilor judeţeni de prima dată, nu mai ajungeam să mai alegem o dată. Şi nu că vreau eu, Mihai Seplecan, dar 20 nu pot fi egali cu 10. Unde-s 20 n-o să-i conducă niciodată ăia 10. În ce mă priveşte, chiar vreau să fac treabă. Sunt un tânăr care nu poate fi manevrat, manipulat, nu am interese, nu am firme, nu fac afaceri, nu aparţin cercurilor de interese politice sau economice. Eu aparţin clujeanului, oamenilor simpli.

Dacă veţi fi suspendat din nou, ce veţi face?

Vom ataca pe cale administrativă, iar dacă instanţa, peste o lună, două, mă va repune în funcţie...

Veţi mai face o tentativă sau veţi aştepta soluţia instanţei?

Nu ştiu dacă se mai pot face alte tentative, dar o nouă suspendare va fi în detrimentul cetăţenilor. Eu am luat toate drepturile de semnătură, specimenul în bancă, semnez creditul pentru aeroport, se blochează toată activitatea CJ.

Se va întoarce Vakar Istvan pe funcţie.

Vakar merge în concediu în această perioadă, nu-i chiar aşa simplu. Trebuie respectată majoritatea, trebuie respectată decizia consilierilor judeţeni.

E clar că vreţi să candidaţi când vor fi organizate alegeri parţiale, în cazul în care Uioreanu va demisiona sau va fi demis. V-aţi înţeles şi cu partenerii din PDL asupra acestei candidaturi?

Încă nu m-am înţeles nici cu partenerii din PNL. Va fi o procedură, partenerii din PDL sunt parteneri foarte corecţi, foarte loiali, foarte deschişi şi nu vreau acum să punem paie pe foc, Doamne, fereşte. Dar bineînţeles că vom avea o discuţie, vom face un protocol cu ei, dar, dat fiind faptul că ei au primăria, noi vom încerca să luăm CJ.

Subiectul Nana n-aţi dorit să-l comentaţi, în schimb cum comentaţi faptul că vi se reproşează aproape în permanenţă nivelul deficitar al studiilor?

Dacă o facultate, a doua facultate la care mai am un examen ca să intru la licenţă, din cauza faptului că am fost foarte ocupat, plus o postliceală de turism şi un master în criminalistică, nu sunt suficiente, nu ştiu ce pretenţii au cei care îmi cer mai multă şcoală. Poate Seplecan nu e Ionel Haiduc, dar nici Ionel Haiduc nu e Seplecan, dar aici nu vorbim de Academia Română, aici vorbim de consiliul judeţean, nu vorbim de ministrul Educaţiei, nu vorbim de ministrul de Externe, aici vorbim de un preşedinte de consiliu judeţean, care trebuie să fie corect, cinstit, să-şi dorească să facă treabă, muncă, activitate, să ştie să lucreze cu serviciile din subordine.

Unde se vede un tânăr politician atât de ambiţios ca dumneavoastră peste 10, 20 de ani?

În primă fază îmi doresc să obţin un mandat ales, ori de preşedinte al CJ, ori de primar şi aici nu vreau să mă puneţi cap în cap cu domnul Boc sau cu domnul Tişe sau cu domnul Nicoară sau cu alţii, eu spun în general, sau poate deputat sau senator. Clar că mi-aş dori să continui la nivel de judeţ, nu-mi place Bucureştiul, nu mă identific cu Bucureştiul. Dacă nu se va putea, ştiu eu, nu voi fi lăsat să candidez, clar că voi continua politic, poate secretar de stat sau, de ce nu, în viitor, poate un ministru. Dar nu ţin neapărat, în acest moment, să mă duc mai sus.