Seplecan şi-a validat, practic, excluderea din PNL

Seplecan şi-a validat, practic, excluderea din PNL
Deşi, până acum, Mihai Seplecan îşi baza, cel puţin public, apărarea împotriva excluderii din partid prin pretinsul caracterul nestatutar al sancţiunii, dar şi al diferitelor instanţe ale PNL, în faţa riscului de a-şi pierde, fie şi temporar, accesul în biroul de şef al judeţului, a-ntors-o ca la Ploieşti.

„Sincer, aş contesta, dar n-am unde, că nici Comisiile de Arbitraj Judeţen nici Curtea de Arbitraj nu există, pentru că n-au fost validate de Consiliul Naţional. Nici Comisia de Regulament, de care vorbesc ei n-a fost validată de Consiliul Naţional. Dar eu n-am fost exclus, pentru că în statutul aprobat de Tribunalul Bucureşti nu există litera h, cu excluderea. Au adăugat-o pe site, pentru membri, dar repet, în statutul aprobat de tribunal nu există această sancţiune. Atunci cum m-au exclus? Aştept să primesc în scris decizia, să văd cine o semnează şi şi-o asumă şi le voi face plângere penală", declara Seplecan pentru ZIUA de CLUJ imediat după ce Colegiul Director al PNL Cluj vota, acum mai bine de două săptămâni, excluderea sa din partid.

Numai că, dacă n-ar fi contestat în termen de zece zile sancţiunea la Comisia de Arbitraj a PNL Cluj, aceasta ar fi rămas definitivă, conducerea organizaţiei l-ar fi putut informa pe prefect asupra pierderii calităţii de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, de către consilierul judeţean Mihai Seplecan, moment din care prefectul ar fi putut emite ordinul de încetare a mandatului de consilier judeţean, conform legii anti-migraţie, ceea ce l-ar fi deposedat, evident, şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Sigur, aşa cum a şi declarat, Seplecan e decis să recurgă la strategia „Husar", adică să facă exact ceea ce a făcut fostul consilier judeţean PPDD Axente Husar. Acesta din urmă a fost exclus din PPDD şi, pe cale de consecinţă, ar fi trebuit să-şi piardă mandatul. Numai că el a atacat în instanţă decizia de excludere şi cum, un verdict pe fond, potrivit ritmului în care se derulează procesele în România, putea veni când nu i-ar mai fi folosit la nimic, Husar a recurs la o stratagemă: a cerut instanţei ca, până la stabilirea unui verdict definitiv şi irevocabil privind legalitatea excuderii sale din partid, să suspende efectele acelei decizii de sancţionare. Husar a obţinut în termen relativ scurt hotărârea instanţei de suspendare a deciziei de excludere din PPDD şi, drept urmare, şi-a păstrat în continuare, locul la masa consiliului judeţean.

Numai că până şi o posibilă asemenea hotărâre de suspendare a efectelor deciziei de excludere din PNL ar putea fi obţinută de Seplecan abia în termen de câteva săptămâni, interval de timp în care ar putea fi decuplat de la comenzile judeţului. Or pentru cineva ahtiat după dregătorii, care s-a luptat ca la Verdun pentru a accede în funcţia în care e cocoţat acum, încă din momentul arestării fostului preşedinte ales al consiliului judeţean, Horea Uioreanu, care a mai fost îndepărtat de două ori din fotoliul de preşedinte până nici nu apucase să se aşeze foarte confortabil în el, o nouă debarcare din funcţie, fie ea şi temporară (o decizie a instanţei de suspendare a excluderii l-ar repune în toate drepturile) pare a fi complet nedigerabilă.

Drept urmare, pentru a mai trage de timp, el a decis să renunţe la propriile argumente, să recunoască forurile PNL şi să apeleze la ele, înaintând, în termenul statutar, o contestaţie către Comisia de Arbitraj Judeţeană. Numai că, prin acest gest, Seplecan acceptă şi intră în procedura statutară, recunoscând, implicit, Comisia de Arbitraj, pe care o contesta mai înainte, căreia acum i se adresează, validând, practic, proceduri şi foruri de partid pe care înainte nu le recunoştea, deci inclusiv procedura declanşată împotriva lui. În ciuda insistenţelor, Seplecan nu a putut fi contactat.

Nu e exclus, însă, ca decizia lui Seplecan de a recurge şi la căile statutare de atac a excluderii din partid să-i fi fost sugerată de consilierii săi juridici, întrucât e posibil ca instanţa de judecată să aprecieze ca inadmisibilă o plângere împotriva unei decizii de partid, atâta vreme cât petentul nu a utilizat mai întâi pârghiile pe care statutul partidului i le punea la dispoziţie în tentativa de a anula decizia de sancţionare.

Potrivit unor surse din partid, contestaţia lui Seplecan se află în procedură preliminară, în care, dintre cei zece membri ai Comisiei de Arbitraj vor fi desemnaţi cei trei care vor judeca speţa, urmând a fi stabilit primul termen. Procedurile sunt similare celor din instanţele de judecată. „Se poate ajunge până la maxim trei şedinţe de judecată, ceea ce înseamnă că în aproximativ două săptămâni va exista un verdict", au declarat aceleaşi surse. Dacă Seplecan nu va fi mulţumit nici cu verdictul Comisiei de Arbitraj a PNL Cluj, va avea la dispoziţie o singură cale de atac în interiorul partidului, apelul la Colegiul de Arbitraj al PNL. Abia verdictul acestui for naţional va avea caracter definitiv şi liberalii vor putea, dacă va fi cazul, anunţa prefectul că Seplecan nu mai e membru de partid. Iar acesta va putea recurge la instanţa de judecată.

 

Comenteaza