Silviu Prigoană s-a recolorat în portocaliu
- Scris de Valentin Malaescu
- 07 Sep 2010, 23:46
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
După doar trei luni de “independenţă”, deputatul Silviu Prigoană a revenit în PDL. El spune că a făcut acest gest deoarece partidul a renunţat la interdicţia de a face afaceri cu statul, impusă demnitarilor.
Prigoană demisionase din PDL la 1 iunie, după ce, la sugestia ministrului Elena Udrea, forurile de conducere deciseseră să le ceară membrilor de partid să aleagă între funcţiile de demnitari şi afacerile cu statul. La scurtă vreme, însă, Prigoană a anunţat că va reveni în PDL în momentul în care partidul îşi va reconsidera poziţia faţă de această problemă.
“Mă întorc în PDL, cum am şi promis. Dacă partidul are o altă părere şi poziţie faţă de politică şi de oamenii de afaceri... Ştiţi că a fost o rezoluţie a partidului care, la ultima şedinţă, a hotărât că e discriminare şi nu intră spre aplicare. Când am demisionat, am promis că, dacă partidul îşi schimbă poziţia, mă înscriu înapoi în PDL”, şi-a explicat deputatul revenirea.
Totuşi, chiar şi în perioada de “independenţă”, Prigoană a activat tot în grupul parlamentar al PDL, mai mult, a participat la şedinţa Colegiului Director al PDL, în care s-a decis lista miniştrilor remaniaţi. Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, susţine că nu ştie să fi existat interdicţia invocată de Prigoană la plecarea din partid. “Nu am cunoştinţă despre anularea unei decizii care nu ştiu dacă a existat. Din câte ştiu eu, era vorba de constituirea unui grup de lucru pentru evaluarea acestei probleme”, a spus Buda. El califică drept un câştig pentru partid revenirea lui Prigoană. “Orice parlamentar care a câştigat pe listele PDL este un câştig pentru partid, cu atât mai mult domnul Prigoană, pe care şi l-ar dori orice partid, datorită experienţei sale. Personal, n-am fost foarte preocupat de plecarea şi de revenirea domnului Prigoană, pentru că ştiam că niciodată nu se va putea deroba de angajamentele luate în campanie, sub stindardul PDL”, a afirmat Buda.
El are o explicaţie şi pentru prezenţa acestuia la şedinţa unui for de conducere al PDL, deşi, la momentul respectiv, nu era nici măcar membru de partid. “Nu ştiu de ce aveţi impresia că PDL ar fi un partid închis, închistat, rigid, ce ar pune oprelişti oricărei persoane care ar dori să participe la şedinţele sale”, a comentat Buda.

Comenteaza