Social-democraţii renunţă la telefoanele Nokia
- Scris de Valentin Malaescu
- 02 Oct 2011, 23:34
- Politica
- Ascultă știrea

Apreciind că, prin dezinteresul manifestat şi nerespectarea promisiunilor, actualii guvernanţi sunt principalii vinovaţi de plecarea firmei Nokia, cele trei partide de opoziţie, grupate sub sigla USL, vor organiza astăzi un miting de protest în faţa Prefecturii. "Guvernul Boc n-a făcut şi nu face nimic pentru marii investitori străini. A reacţionat doar când Nokia a anunţat că pleacă. Cei de la Nokia se bazau pe Autostrada Transilvania, pe noua pistă şi terminalul cargo de la aeroport. Nici unul dintre aceste obiective n-a fost realizat", a spus senatorul PSD Alexandru Cordoş.
El a urmat exemplul şefului organizaţiei municipale a PSD, Mircea Jorj, şi a renunţat la propriile telefoane Nokia. "Vinovaţi sunt guvernul Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi firma Nokia are o responsabilitate, aşa că renunţ la telefonul personal, pe care îl voi dona şi voi renunţa şi la telefonul de serviciu, care e tot Nokia", a anunţat Cordoş.