Sondaj INSCOP: PNL depășește PSD, după moțiunea de cenzură împotriva lui Bolojan
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 13:45
- Politica
- Ascultă știrea
AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi trece pe locul al doilea, devansând PSD, care ajunge pe poziţia a treia.
Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că "sigur nu" vor merge la vot şi 10 "sigur da" vor merge la vot, 15.2% dintre români au ales 1, 0.5% au ales 2, 0.4% au ales 3, 0.3% au ales 4, 3.6% au ales 5, 1.2% au ales 6, 2.4% au ales 7, 4.4% indică 8, 3.1% 9 şi 67.4% indică 10. 1.5% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Intenţia de vot pentru alegerile parlamentare
Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur la vot (77.4% din total eşantion)
• AUR: 38.2% dintre alegători ar vota cu AUR (faţă de 37% în aprilie 2026, 38% în martie, 40.9% în ianuarie, 38% în noiembrie, 40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie, 38.11% în mai 2025).
• PNL: 20.3% cu PNL (faţă de 15.5% în aprilie 2026, 14.5% în martie, 13.5% în ianuarie, 14.6% în noiembrie, 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie, 16% în mai 2025).
• PSD: 17.5% cu PSD (faţă de 20.1% în aprilie 2026, 19.2% în martie, 18.2% în ianuarie, 19.5% în noiembrie, 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie, 13.7% în iunie, 17.4% în mai 2025).
• USR: 10% cu USR (faţă de 12.7% în aprilie 2026, 11.4% în martie, 11.7% în ianuarie, 12.3% în noiembrie, 11.5% în octombrie, 12.8% în septembrie, 13.1% în iunie, 12.2% în mai 2025).
• UDMR: pentru UDMR ar vota 5% din alegători (faţă de 4.3% în aprilie 2026, 4% în martie, 4.9% în ianuarie, 4.8% în noiembrie, 5.2% în octombrie, 4% în septembrie, 5.2% în iunie, 4.5% în mai 2025).
• SOS România: pentru SOS România - 2.9% (faţă de 2.8% în aprilie 2026, 3.3% în martie, 2.8% în ianuarie, 1.7% în noiembrie, 2% în octombrie, 2.8% în septembrie, 1.9% în iunie 2025).
• SENS: pentru SENS - 2.5% (faţă de 2.4% în aprilie 2026, 3.6% în martie, 4% în ianuarie, 3.2% în noiembrie, 3.4% în octombrie, 2.1% în septembrie, 2.4% în iunie 2025).
• POT: pentru POT ar vota 1.9% dintre alegători (faţă de 3.6% în aprilie 2026, 3% în martie 2026, 5% în ianuarie, 3.1% în noiembrie, 2.6% în octombrie, 3.3% în septembrie, 4.2% în iunie 2025)
• Independent: 0.9% îşi exprimă preferinţa pentru un candidat independent (faţă de 1% în aprilie 2026, 1.4% în martie, 2% în ianuarie, 1% în noiembrie, 1.3% în octombrie, 0.6% în septembrie, 1.4% în iunie 2025).
• Alt partid: 0.9% dintre votanţi ar da votul unui alt partid (faţă de 0.7% în aprilie 2026, 1.6% în martie, 1.1% în ianuarie, 1.8% în noiembrie, 1.6% în octombrie, 0.6% în septembrie, 0.5% în iunie 2025).
"Primul Barometru Informat.ro-INSCOP realizat după moţiunea de cenzură arată câteva modificări importante în intenţia de vot a românilor pentru partidele politice. AUR rămâne principalul partid din România în intenţia de vot, relativ stabil în banda 38-41% (variaţie în funcţie de gradul de mobilizare al votanţilor). O schimbare majoră se observă în ceea ce priveşte locul doi. În premieră în ultimii şase ani, PNL trece în faţa PSD cu un scor de 20-22% (în creştere cu cinci procente comparativ cu luna anterioară), în timp ce PSD cade pe locul 3, cu o pierdere importantă, înregistrând un scor de 13-17% (scădere de trei procente faţă de aprilie). Diferenţa dintre cele două partide variază între 3 puncte în clasamentul votanţilor care au o opţiune şi peste 8 puncte procentuale în clasamentul votanţilor mobilizaţi. USR este, de asemenea, în regres, ajungând la 10%, în timp ce UDMR se menţine în zona obişnuită de 3-5%.
Moţiunea de cenzură a determinat o polarizare puternică a societăţii româneşti, ceea ce a provocat o creştere importantă a PNL, tractat de premierul Ilie Bolojan, a cărui popularitate a crescut rapid şi oarecum neaşteptat. Pe de altă parte, se poate observa totuşi că variaţia susţinerii electorale pentru marile bazine politice din aprilie până în mai nu este deocamdată atât de mare nici în cazul votanţilor care aleg un partid (blocul AUR - SOS - POT se menţine la 43%, blocul PNL - USR creşte uşor cu două procente de la 28% la 30%, în timp ce PSD pierde trei procente de la 20% la 17%), şi nici în cazul votanţilor mobilizaţi (blocul AUR - SOS - POT de la 45% la 46%, blocul PNL - USR de la 31% la 33%, în timp ce PSD pierde trei procente, de la 16% la 13%). Interesant este că, în comparaţie cu situaţia din urmă cu un an (mai 2025), AUR, PSD şi UDMR sunt practic la acelaşi scor, în timp ce PNL creşte cu patru procente, iar USR scade cu 2 procente", afirmă directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac.
Datele au fost culese în perioada 11-14 mai 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.











