Sondaj: Românii s-au săturat de corupție. Este cea mai mare problemă a țării

Sondaj: Românii s-au săturat de corupție. Este cea mai mare problemă a țării

Peste 61% dintre români consideră că ”alegerea preşedintelui este influenţată puternic de acţiunile ostile ale altor state”, iar 40.9% cred că ”alegerea preşedintelui depinde doar de votul cetăţenilor” în foarte mare măsură,  relevă datele unui sondaj INSCOP.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Voinţa populară în alegerile prezidenţiale

40.9% dintre români cred că ”alegerea preşedintelui depinde doar de votul cetăţenilor” în foarte mare măsură, 24.6% în destul de mare măsură, 12.6% în destul de mică măsură şi 19.6% în foarte mică măsură sau deloc. 2.3% nu ştiu sau nu răspund, scrie news.ro.

Influenţarea alegerilor prezidenţiale de către alte state

32.6% dintre români cred că ”alegerea preşedintelui este influenţată puternic de acţiunile ostile ale altor state” în foarte mare măsură, 28.5% în destul de mare măsură, 17.1% în destul de mică măsură şi 18.1% în foarte mică măsură sau deloc. 3.7% nu ştiu sau nu răspund.

Cea mai mare problemă a României

Întrebaţi care este la acest moment cea mai mare problemă a României, 44% dintre respondenţi au ales varianta ”corupţia care amplifică nedreptăţile din societate”, 21.8% ”instabilitatea politică şi efectele sale asupra bunei guvernări”, 17.2% ”starea precară a democraţiei care limitează libertatea oamenilor de a-şi alege preşedintele”, iar 15.1% ”problemele economice care provoacă scăderea puterii de cumpărare”. 1.9% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Confederaţiei Patronale Concordia. Datele au fost culese în perioada 13- 17 martie 2025.Metoda de cercetare: anchetă sociologică prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3.1 %, la un grad de încredere de 95%.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .