Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, reţinută pentru fapte de corupţie

Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, reţinută pentru fapte de corupţie
Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost reţinută pentru 24 de ore de către procurorii DNA, fiind acuzată de trafic de influenţă în formă continuată, ea urmând să fie dusă vineri la instanţa supremă, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat remis vineri, "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 23.04.2015, ora 21:10, până la data de 24.04.2015, ora 21:00, a inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia, referent în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată(26 acte materiale)".

Surse judiciare au declarat că soţia senatorului va fi dusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât în aceeaşi cauză este urmărit penal şi soţul acesteia, Alexandru Cordoş, care are calitatea de senator.

PSD-istul Alexandru Cordoş, soţia acestuia, Mihaiela Cordoş, şi fiica lor Andreea au fost puşi joi sub urmărire penală de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014 Mihaiela Cordoş a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie - aprilie 2015, Mihaiela Cordoş a fost sprijinită şi de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, care ştia că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite, mai arătau procurorii.

Conform acestora, în 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoş a mers la locul de muncă al unei persoane şi i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean Cluj. În alte două rânduri, aceasta a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-şi trafica influenţa pe lângă membrii comisiilor de examinare de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

Comenteaza