Steluţa Cătăniciu fuge de PDL la Tăriceanu

Steluţa Cătăniciu fuge de PDL la Tăriceanu
Deputatul Steluţa Cătăniciu este pe cale de a deveni cel de-al patrulea parlamentar clujean care, în mai puţin de jumătate din actuala legislatură, schimbă partidul. Cătăniciu e gata să îngroaşe rândul liberalilor care îl preferă lui Johannis pe Tăriceanu.

Deputatul clujean Steluţa Cătăniciu ar fi demisionat din PNL şi s-ar fi înscris deja în Partidul Liberal Reformator înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu, anunţă pesurse.ro. Cătăniciu nu a putut fi contactată, dar potrivit unor surse din PNL, deputatul devenit liberal în 2008 prin transfer de la PDL, s-ar afla în relaţii atât de reci cu "portocaliii", încât nu poate concepe să redevină colegă de partid cu Daniel Buda, Alin Tişe, Emil Boc sau Radu Moisin.

Potrivit altor surse, Cătăniciu ar avea şi un alt tip de nemulţumire, faptul că nu a fost aleasă pentru a conduce interimar organizaţia PNL Cluj-Napoca după aşteptat demisie sau demitere a lui Ioan Petran, în locul actualului preşedinte fiind preferat consilierul local Dan Tarcea.

Liderul interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, admite că e la curent cu intenţiile lui Cătăniciu, dar spune că aceasta nu a demisionat. "Încă nu şi-a depus demisia din partid şi nu ştiu nici dacă s-a înscris dincolo, caz în care ar pierde din oficiu calitatea de membru PNL. N-am vorbit deocamdată cu dumneaei, dar am stabilit că vom discuta joi", a declarat Nicoară.

Preşedintele PDL Cluj-Napoca, Radu Moisin, nu pare deranjat că fosta sa colegă de partid fuge acum de democrat-liberali. "Nu comentez opţiunile personale ale membrilor altor partide - pentru că, deocamdată, PDL şi PNL sunt partide diferite - şi oricum Steluţa Cătăniciu face parte din trecutul foarte îndepărtat al PDL", a comentat Moisin.

"În politică nu trebuie să existe resentimente. Doamna Cătăniciu are dreptul la o opţiune personală şi consider că deciziile oamenilor implicaţi în politică nu trebuie comentate pentru că nu ştii când poţi ajunge şi tu în aceeaşi situaţie. Ce e important e să rămână tot pe partea dreaptă, să nu treacă pe partea stângă a scenei politice", a spus vicepreşedintele PDL, preşedintele executiv al PDL Cluj, senatorul Alin Tişe.

Dacă noul transfer politic al lui Cătăniciu va deveni realitate, s-ar înregistra un nou record. Legislatura 2012-2016 ar înregistra cel mai mare număr de parlamentari clujeni migratori, patru. Până acum 13 reprezentanţi ai Clujului în legislativele postdecembriste nu şi-au încheiat mandatele ca membri ai partidelor sub siglele cărora şi le-au început.

Există un fost deputat, Petru Călian, care a reuşit performanţa de a trece prin trei partide într-un singur mandat, în vreme ce un alt fost deputat, Ioan Mihai Năstase, a abandonat două partide într-o singură legislatură, încheindu-şi mandatul ca independent. Un recordmen poate fi considerat şi fostul deputat-sindicalist Mircia Giurgiu, care a avut două mandate în Camera inferioară a Parlamentului României, reuşind performanţa de a nu încheia niciunul sub flamurile partidului care îl trimisese în legislativ.

Traseiştii Clujului

În legislatura 1992-1996, deputatul Ionel Roman a demisionat din PDSR, terminându-şi mandatul ca independent. În mandatul 1996-2000, deputatul Vasile Matei a dat PUNR pe PDSR, în vreme ce senatorii Matei Boilă şi Costică Ciurtin au renunţat la PNŢCD, respectiv PUNR, rămânând independenţi. În intervalul 2000-2004 a existat un singur migrator printre clujeni, deputatul Ioan Mihai Năstase, care, mai întâi a renunţat la PRM pentru PUR, după care nici partidul lui Dan Voiculescu nu i-a mai plăcut şi a ieşit din mandat ca independent.

În legislatura 2004-2008, deputatul Petru Călian şi-a trecut nu mmai puţin de trei formaţiuni politice în palmares: PRM, PC şi PDL. Deputatul Mircia Giurgiu a abandonat rapid partidul lui Vadim, rămânând independent până spre finalul mandatului, când, pentru a-şi asigura un nou job de deputat s-a înscris în PDL. În fine, deputatul paraşutat de la Bucureşti Graţiela Iordache a dat PUR-ul pe PDL.

În legislatura trecută, Mircia Giurgiu a fost exclus din PDL după ce a votat pentru demiterea guvernului Boc în două rânduri. Spre final, s-a înscris în PSD direct la Bucureşti, peste capul social-democraţilor clujeni, sperând că şi-a găsit un nou vehicul politic pentru un al treilea mandat de deputat, numai că de această dată n-a mai fost cu noroc. Deputatul Vasile Soporan a părăsit PSD în etape, după ce mai întâi, urmare a unor conflicte cu liderul de atunci al partidului, Mircea Geoană, a demisionat din fruntea organizaţiei judeţene.

Soporan s-a înscris în UNPR. Senatorul Şerban Rădulescu a dat PDL pe PC, mişcare care l-a lăsat, în afara parlamentului la alegerile din 2012. În actuala legislatură, primii doi traseişti au fost deputaţii Vicenţiu Irimie şi Ioan Moldovan. Nici nu fuseseră bine aleşi, că şi-au şi părăsit partidele (PDL, respectiv PPDD) pentru a se înscrie în PC. Suspendat din partid pentru un vot greşit dat în parlament, la începutul acestui an, deputatul Adrian Gurzău a renunţat de tot la PDL, optând pentru noul partid al lui Traian Băsescu. Steluţa Cătăniciu ar fi a patra migratoare din Cluj în legislatura 2012-2016.

 

Comenteaza