Strategia fiscală a guvernului, atacată de la Cluj

Strategia fiscală a guvernului, atacată de la Cluj
Proiectul gândit de finanţiştii Guvernului Emil Boc e desfiinţat de opoziţie. Nici reprezentanţii puterii nu-l îmbrăţişează în totalitate.

Reprezentanţii opoziţiei califică strategia fiscal-bugetară a guvernului Boc drept una a pauperizării generale, care loveşte, în principal, în bugetari şi pensionari. Nici măcar oamenii puterii nu acceptă toate măsurile preconizate. Două dintre cele mai contestate măsuri sunt prelungirea blocării angajărilor la stat şi încălcarea Legii pensiilor.

În opinia social-democraţilor, prima categorie care va fi lovită în cazul aplicării acestei strategii vor fi pensionarii. Amintim că guvernul intenţionează să amâne până în 2014 aplicarea propriei Legi a pensiilor în privinţa sporurilor la pensii pentru condiţii dificile de muncă. În opinia social-democraţilor, vor fi afectaţi 400.000 de pensionari. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, remarcă faptul că nu este prima oară când guvernul Boc nu aplică legi pe care chiar el le-a promovat. "Nu mai există coerenţă în guvernare şi atunci n-are cum să fie performanţă. Nu există o strategie reală, se lucrează după ureche, după cum bate vântul. Nu există predictibilitate şi fără predictibilitate nu vin investitori", a spus Lăpuşan.

El contestă blocarea angajărilor la stat. "În domeniu ar trebui să existe criterii de performanţă pentru instituţii, şi în funcţie de asta să se facă angajările, trebuie asigurată funcţionalitatea sistemului. Nu putem avea, de exemplu, şapte medici, când e nevoie de 20", a spus Lăpuşan. El acuză, din nou, recurgerea doar la tăieri şi lipsa oricăror măsuri de stimulare a creşterii economice. "În nici un caz investiţiile publice nu pot fi considerate motor de creştere economică principal, din moment ce acestea au un efect de multiplicare de 0,5, adică la 1 leu investit de către guvern se întorc 0,5 lei", a explicat Lăpuşan.

În opinia deputatului PNL Horea Uioreanu, strategia guvernului va avea ca efect doar pauperizarea populaţiei. "Guvernul condus de Traian Băsescu prin Emil Boc este incapabil să sprijine dezvoltarea economiei, să atragă investiţii creatoare de plusvaloare, locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat. În aceste condiţii, ei fac «economii» pe seama nivelului de trai a milioane de români, vinovaţi doar de faptul că au muncit o viaţă şi se încăpăţânează să trăiască", a comentat Uioreanu.

El califică drept "aberaţie" prelungirea pentru încă doi ani a regulii "O angajare la şapte ieşiri din sistem", aplicată în sectorul de stat. "E o aberaţie totală. Păi, dacă se pensionează sau pleacă din ţară şapte chirurgi, îi înlocuieşti cu unul singur? Câţi oameni condamni la moarte în felul ăsta? Asta e gândire anormală, de fapt nu e nici un fel de gândire la acest guvern, care n-are absolut nici o strategie", a afirmat Uioreanu. Şi el remarcă faptul că guvernul Boc îşi încalcă propriile legi. "Nu-şi respectă Legea pensiilor, cea fraudată la vot, dar la fel face şi cu legea grupelor de muncă, cu Legea educaţiei, toate, minciuni peste minciuni ale acestui partid (PDL - n. red.) mafiot şi fără cuvânt", a spus Uioreanu.

Reprezentanţii puterii se apără invocând faptul că strategia fiscală ar fi doar un document de lucru, care nu va fi obligatoriu transpus în fapte. "Cred că s-a exagerat cu mediatizarea acestei strategii, care este doar un document de lucru, orientativ, care nu produce efecte directe. A fost elaborat de un grup de specialişti şi avizat de Consiliul Fiscal, dar măsurile de acolo nu vor fi implementate obligatoriu, ci în funcţie de evoluţiile economice. Din păcate, asta e situaţia economică acum, n-avem ce face", a explicat deputatul PDL Petru Călian, membru al Comisiei de buget-finanţe a camerei inferioare. El susţine că regula "un angajat la şapte ieşiri din sistem" nu se va aplica în mod nediferenţiat. "Cred că această măsură nu se va aplica în toate domeniile de activitate, doar acolo unde se poate. Există situaţii specifice în care nu va fi aplicată", a afirmat Călian. El pune neaplicarea Legii pensiilor în cazul grupelor de muncă pe seama lipsei de bani la bugetul asigurărilor sociale. "Contextul economic nu permite sume suplimentare în bugetul asigurărilor sociale, care ar trebui luate de la buget şi ar însemna împrumuturi suplimentare", a explicat Călian.

La rândul său, liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, susţine că, deocamdată, totul e doar la nivel de intenţii. "S-a creat panică dintr-o gafă monumentală de comunicare din partea guvernului. De fapt, strategia asta a fost discutată acum o lună, o lună şi jumătate şi acum a fost scoasă pe piaţă fără să fie explicată. Reprezentanţii UDMR au atras atenţia că nu se ştie dacă putem ţine în frâu deficitul bugetar cu asemenea măsuri, cum ar fi indexarea pensiilor cu 100% din inflaţie şi 50% din creşterea salariului mediu brut. Dar, deocamdată, nu există nici măcar un proiect de lege în acest sens, nu s-a discutat aşa ceva în coaliţie", a declarat Mate.

În schimb, el se opune amânării acordării sporurilor la pensii pentru condiţii grele de muncă. "Dacă s-a adoptat această lege, trebuie pusă în aplicare", a opinat Mate. Nici cu prelungirea blocării angajărilor la stat nu este de acord. "În judeţul Cluj, această măsură deja ridică probleme. Dacă, de exemplu, demisionează şoferul de pe un microbuz pentru elevi, nu poţi angaja altul în loc şi asta deja e grav. Trebuie ţinut cont de specificul fiecărei activităţi şi în funcţie de asta, gândită organigrama", a apreciat Mate.

 

Comenteaza