Studenţii basarabeni au votat la Cluj împotriva comunismului

Studenţii basarabeni au votat la Cluj împotriva comunismului
Seria de alegeri parlamentare repetate din ultimii ani nu i-a descurajat şi nici nu i-a plictisit pe basarabenii veniţi la studii în Cluj-Napoca. Ei au făcut coadă la secţia de votare amenajată la Casa de Cultură a Studenţilor (foto).
Stau disciplinaţi la coadă şi par mai entuziaşti decât colegii lor români atunci când participă la vot. În schimb, miza votului lor pare, pentru români, venind din alte timpuri. “Am votat ca să schimbăm ceva în ţară, să schimbăm sistemul de conducere, să înlăturăm comunismul”, spun aproape la unison Elena şi Valentina. La lichidarea secerei şi ciocanului visează şi Victor. “Sper mult de tot să cadă sistemul comunist. Dacă tinerii îşi fac datoria şi alegerile vor fi corecte, vom scăpa de sub talpa comuniştilor”, afirmă Victor. Familia lui Ruslan nu şi-a putut trimite ambii copii la studii în România. “Aceste alegeri sunt o nouă speranţă pentru Moldova, o nouă speranţă pentru tinerii care învaţă acolo, cum este sora mea. Sper să li se ofere mai multe şanse”, spune Ruslan.

Până la ora 18:00 trecuseră prin faţa urnei 1.161 de moldoveni. Pentru preşedintele secţiei de votare, consilierul Ambasadei Republicii Moldova, Larisa Pasecinic, prezenţa la vot este foarte bună. “Este o prezenţă foarte bună, comparativă cu cea de la alegerile din 2009. Ţinând cont că vin la vot şi moldoveni din judeţele limitrofe Clujului, ne aşteptăm la aproximativ 1.500 de votanţi, dar avem pregătite 3.000 de buletine de vot. În Cluj-Napoca sunt 1.000 de studenţi moldoveni. La ambasadă nu avem o evidenţă a rezidenţilor, dar de la Prefectura Cluj am aflat că în judeţul Cluj ar fi cam 300 de rezidenţi moldoveni”, a declarat Pasecinic.


Comenteaza