Studenţii, reprezentaţi în ARACIS în urma propunerii fostului ministru al Educaţiei

Studenţii, reprezentaţi în ARACIS în urma propunerii fostului ministru al Educaţiei
O propunere legislativă prin care studenţii ar putea fi reprezentaţi în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) ar putea fi adoptată în 26 aprilie, în urma unei iniţiative a senatorului clujean Mihail Hărdău, fost ministru al Educaţiei.

Plenul Senatului a dezbătut astăzi propunerea legislativă iniţiată de Hărdău. Conform standardelor europene în domeniu, propunerea legislativă introduce principiul autonomiei Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior în stabilirea sediului, organigramei şi regulamentului de funcţionare prin hotărâre a Consiliului ARACIS şi nu prin hotărâre de Guvern, potrivit legislaţiei anterioare. Actul normativ propus de Hărdău prevede extinderea Consiliului ARACIS de la 15 membri cadre didactice la 17 membri, prin integrarea a doi studenţi, reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti. Anterior aceştia aveau statutul de observatori iar aceştia vor deveni membri cu drepturi depline.

Propunerea legislativă are caracter de lege organică, iar votul final va fi acordat în şedinţa de marţi, 26 aprilie.

Comenteaza