Tăriceanu sesizează Inspecţia Judiciară pentru declaraţiile preşedintelui ÎCCJ

Tăriceanu sesizează Inspecţia Judiciară pentru declaraţiile preşedintelui ÎCCJ
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că va sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile preşedintelui ÎCCJ, Cristina Tarcea, despre proiectele de lege pe tema Justiţiei, în mediul virtual al forumului judecătorilor, susţinând că aceasta nu mai poate fi magistrat.

"Cu câteva zile în urmă, dl preşedinte Iohannis a spus că nu mai este interesat de declaraţiile mele, afirmaţie destul de hazardată, dacă luăm în considerare că între Parlament, respectiv Senat, şi Preşedinţie comunicarea permanentă este o obligaţie instituţională. Eu, ca preşedinte al Senatului, dar şi ca simplu cetăţean sunt foarte interesat de declaraţiile preşedintelui României şi sper ca domnia sa să-şi revizuiască atitudinea. Domnul preşedinte Iohannis a spus că «statul paralel» nu există, dar l-am contrazis. Azi, o să prezint domniei sale şi mai cu seamă opiniei publice un membru important al "statului paralel", doamna Cristina Tarcea, preşedinta ÎCCJ, şi un «modus operandi» al acestei grupări de putere ilegitimă. Sper ca acest exemplu să-l scoată din pasivitate pe domnul preşedinte, dacă nu cumva pasivitatea sa este programatică, ceea ce ar confirma că patronează «statul paralel»", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax.

Potrivit acestuia, pe 28 octombrie, preşedinta ÎCCJ s-a referit la proiectele de lege pe tema Justiţiei în mediul virtual al forumului judecătorilor astfel: "Avem nevoie de voi toţi. Lumea trebuie să ştie că desistarea din partea Ministerului Justiţiei este o monstruozitate, dinainte plănuită. Nu trebuie să permitem intrarea în discuţii generale sau, şi mai rău, pe fond. Asta nu presupune ca ei să facă tot ce vor, iar noi să tăcem ... ÎCCJ a fost mereu alături de Voi !!! Important e să fim uniţi !!! Şi, credeţi-mă, am nevoie mai mult ca niciodată de dvs."

"Preşedinta ÎCCJ, de pe înalta poziţie pe care o ocupă şi cu toată influenţa care derivă, a uitat că rolul său de magistrat este să aplice Legea, nu s-o încalce. Domnia sa incită judecătorii la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ameninţă Parlamentul extrem de transparent. Doamna Tarcea a mai făcut declaraţii de acest gen, incompatibile cu statutul de magistrat, asupră cărora am atras atenţia public. Preşedinta ÎCCJ nu are nici un fel de atribuţii în privinţa legiferării, dar domnia sa împreună cu alţi judecători şi procurori care au abdicat de la statutul lor profesional au puterea să exercite presiuni asupra membrilor parlamentului prin metodele deja cunoscute şi validate: dosare fabricate, cătuşe, încarcerări nejustificate, compromiterea publică cu ajutorul diviziei de presă a «statului paralel» etc. Acesta este mecanismul prin care în multe împrejurări s-au creat presiuni, iar deciziile politice nu au mai fost luate de cei aleşi, ci de ilegitimul şi anticonstituţionalul «stat paralel». Lucrurile nu pot continua astfel, iar eu, în calitate de preşedinte al Senatului, sunt obligat să apăr instituţia şi să-mi apăr colegii de presiuni şi abuzuri. Ca urmare, voi sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la abuzurile preşedintei ÎCCJ care, în loc să fie un model de conduită profesională, prin apelurile adresate judecătorilor încalcă flagrant principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi statutul magistratului. Ca urmare a poziţiilor exprimate public, apreciez că locul domniei sale nu mai este în magistratură", a adăugat preşedintele Senatului.

El a ţinut să le atragă atenţia "pentru viitor tuturor amatorilor" că va fi consecvent în acest gen de atitudine prin care va milita pentru democraţie un stat de drept.

"În februarie 2016, am depus la Parlament un proiect de lege în care am propus ca şefii marilor Parchete şi ai ÎCCJ să fie numiţi de CSM, pentru ca Justiţia să iasă de sub influenţa politicului şi să devină astfel cu adevărat independentă. Preşedintele Iohannis, care declară permanent că vrea o Justiţie independentă, s-a opus public acestei modificări, pentru că doreşte să controleze în continuare Justiţia. Cred că exemplul negativ oferit de preşedinta ÎCCJ reprezintă un argument suplimentar să-mi susţin în continuare această propunere", a conchis Călin Popescu-Tăriceanu.

 

Etichete
Comenteaza