Tăriceanu: Trebuie să existe posibilitatea să se opteze pentru unul din piloanele de pensii

Tăriceanu: Trebuie să existe posibilitatea să se opteze pentru unul din piloanele de pensii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că susţine mecanismul prin care contribuabilii pot opta între Pilonul II de pensii şi Pilonul I, precizând şi faptul că pentru cei care vor să aibă o pensie administrată privat pot opta pentru şi pentru Pilonul III.

“Stiţi că există o discuţie în care s-au prezentat mai multe opţiuni. Plec de la următorul lucru, subliniind că Pilonul II de pensii este o contribuţie a salariaţiilor pentru contribuţii de pensii la mediul privat. Există voci care consideră că poate randamentul acestor contribuţii a celor care au contribuit la Pilonul II nu este suficient şi trebuie să existe posibilitatea să opteze. Cine doreşte să aibă o pensie administrată privat, poate să utilizeze pilonul III, face o opţiune care este administrată privat. Cei care doresc să treacă la pilonul I să facă opţiunea scrisă, cei care doresc să rămână la Pilonul II s-o facă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că românii pot opta între Pilonul 1 şi Pilonul 2 de pensii, precizând că la nivelul Guvernului va fi o discuţie pe această temă.

"Am spus că se lucrează la un mecanism care să asigure în piaţă o posibilitate de a alege pentru contribuabil între Pilonul I şi Pilonul II. Deci, nimic ascuns, nimic altceva decât ceva care e normal pentru orice contribuabil", a spus ministrul Finanţelor Publice.

Comenteaza