Tişe, la întâlnirea PNL de la Cluj: "Anul 2020 trebuie să aducă PNL la guvernare"

Tişe, la întâlnirea PNL de la Cluj: "Anul 2020 trebuie să aducă PNL la guvernare"
Alin Tişe | Foto: facebook.com/AlinTise

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat, la întâlnirea PNL de la Cluj-Napoca, că "anul 2020 trebuie să aducă PNL la guvernare".

"Ne bucurăm că organizația Cluj, Transilvania, are pe listă doi candidați care vor reprezenta cu cinste Clujul, Ardealul și România: Rareș Bogdan și Daniel Buda. Cred că aceste alegeri sunt mai mult ca niciodată despre România, despre noi toți, pentru că este un drum pe care îl începem acum și îl vom termina anul viitor, vorbim de patru cicluri electorale pe care PNL trebuie să le câștige. Anul 2020 trebuie să aducă PNL la guvernare și pentru asta avem nevoie de sprijin. Echipa care este astăzi în fața dumneavoastră este o echipă performantă care este parte dintr-o poveste de succes.  România nu poate să aibă un alt parcurs decât în Uniunea Europeană. Din păcate, PSD se străduiește să ducă România spre est. România a aderat la UE din convingere, din credință și nu din oportunism. PSD nu face decât să ne depărteze de Europa", a declarat Alin Tişe, la întâlnirea PNL  de la Cluj-Napoca. 

EUROPARLAMENTARE 2019. Ludovic Orban şi candidaţii PNL sunt la Cluj, în faţa a 6.500 de oameni. Declaraţii LIVE

Comenteaza