După două amânări succesive, membrii consiliului de onoare al ordinului „Steaua României" au reuşit să ia o decizie. Cu o singură abţinere, ei au hotărât că Laszlo Tokes nu merită să facă parte din ordinul respectiv. În replică, politicienii maghiari spun că Tokes a fost executat de o comisie PSD.
Cu cinci voturi „pentru", o abţinere şi o absenţă, consiliul de onoare a decis să-i ceară în mod oficial preşedintelui României retragerea Ordinului Naţional „Steaua României" în grad de cavaler europarlamentarului Laszlo Tokes. Preşedintele PPMT, partid păstorit practic de Tokes, Toro Tibor spune că a fost o decizie politică, de pe urma căreia imaginea României va avea de suferit. „Este deosebit de regretabil că acest consiliu de onoare, care este, de fapt, un consiliu al PSD, a făcut un mare deserviciu României, nu lui Tokes Laszlo, care va rămâne tot Tokes Laszlo, simbolul revoluţiei din Timişoara. Locul lui Tokes din Pantehonul marilor personalităţi istorice, alături de Vaclav Havel şi Lech Wales nu i-l va putea lua nimeni. Din păcate românii şi România au picat la examenul detaşării de comunism, pentru că în locul acestei detaşări, PSD a preferat soluţia excluderii lui Tokes din istorie. Pierderile de imagine ale României vor fi destul de grave. Să vedem ce decizie va lua preşedintele, singurul care mai poate schimba ceva", a declarat Toro.
Tot componenţa consiliului de onoare este reclamată şi de senatorul UDMR Laszlo Attila, care, la rândul său, speră că preşedintele Băsescu nu va da curs solicitării consiliului de onoare. „Dacă ne uităm la structura acestui consiliu, vedem că era de aşteptat aceast rezultat. Bănuiesc că decizia finală îi va aparţine preşedintelui", a comentat Laszlo.
Exceptându-i pe preşedintele Academiei Române şi preşedintele consiliului, Ionel Haiduc, singurul care s-a abţinut la vot, şi pe fostul director al SRI, Costin Georgescu, ceilalţi cinci membri ai consiliului provin din sfera PSD: senatorii Ecaterina Andronescu şi Mircea Geoană, deputatul Gabriela Firea, fostul senator PSD Şerban Brădişteanu (absent la vot) şi generalul (r) Constantin Degeratu, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. În plus, solicitarea retragerii ordinului a fost făcută de un alt social-democrat, europarlamentarul Corina Creţu.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, n-a avut nici o problemă în a-şi asuma politic votul consiliului de onoare. „Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare: domnul Tokes nu s-a comportat ca un cetăţean român în Parlamentul European şi nu numai, ci a adus deservicii românilor şi României. N-are rost să reamintim istoria acţiunilor şi declaraţiilor sale, care necesitau o reacţie, iar retragerea acestei decoraţii era una din modalităţile de reacţie", a comentat Lăpuşan.
Tokes a fost decorat de Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României", în grad de cavaler, în decembrie 2009, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la revoluţie, conform decretului prezidenţial, „în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste". Solicitarea retragerii decoraţiei a fost făcută de europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a aceluiaşi ordin, urmare a solicitării pe care Tokes i-a făcut-o premierului Ungariei, Viktor Orban, de a acorda protectorat Transilvaniei. În septembrie, preşedintele Băsescu spunea că, dacă membrii consiliului de onoare al ordinului îi vor solicita retragerea decoraţiei, va semna decretul în acest sens. În fapt, HG 1511/2005 nici nu-i prea lasă loc de întors. Potrivit art. 7 al actului normativ invocat „Cancelaria Ordinelor ia act de hotărârea consiliului de onoare şi înaintează preşedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea ordinului naţional sau a medaliei respective", ceea ce înseamnă că Tokes nu mai are cum să-i păstreze cea mai înaltă distincţie a statului român. Amintim că vicepreşedintele Parlamentului European se află în ancheta procurorilor DIICOT, urmare a unei plângeri penale formulate de preşedintele PSD Cluuj-Napoca Mircea Jorj în urmă cu un an, tot pentru declaraţii apreciate drept aducând atingere ordinii de drept din România.