Pentru preşedintele regional al PPMT, Gergely Balasz, admiterea noului partid la înregistrare este o victorie a democraţiei. "Nu noi am biruit, dreptatea şi democraţia au biruit. S-a întâmplat ce era firesc să se întâmple într-o democraţie. Am avut parte de momente tragi-comice în cele cinci luni de când am depus actele la tribunal, dar am ajuns la final, în ciuda tuturor celor care au încercat să ne pună piedici nouă şi democraţiei", a spus Gergely. El a prezentat şi primele priorităţi ale nou-născutei formaţiuni. "Vineri şi sâmbătă se va întruni prezidiul la Gheorgheni. În primul rând, vom continua formarea filialelor locale, judeţene şi teritoriale, astfel încât la începutul anului viitor să organizăm primul congres al partidului. A doua prioritate va fi recensământul din octombrie, care, în privinţa populaţiei maghiare, are o importanţă vitală pentru noi", a spus Gergely. El evită deocamdată să discute despre alegeri.
Nu la fel de entuziast este vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely. "Am spus foarte clar că această intenţie a lui LaszloTökes nu urmăreşte decât slăbirea comunităţii maghiare. A înfiinţat acest partid doar ca să împartă voturile, să nu fim uniţi. Acest partid e un al doilea PCM, în condiţiile în care toate sondajele de opinie spun că 80% din comunitatea maghiară nu doreşte un nou partid politic. Asta e, noi ne asumăm în continuare ceea ce ne-am propus încă din 1990. Domnul Tökes are însă o problemă cu sine însuşi: el este europarlamentar UDMR, a fost ales pe lista UDMR, iar prin înfiinţarea unui nou partid nu urmăreşte decât periclitarea intrării comunităţii maghiare în parlament. De aceea, nu numai că nu salutăm, dar ne pare rău că a apărut un nou partid maghiar", a comentat Borbely. El nu exclude însă posibilitatea colaborării cu noul partid, pentru a evita riscul menţionat. "E prematur să vorbim de înţelegeri, depinde foarte mult de organizaţiile locale. De exemplu, la Târgu Mureş au ajuns la o înţelegere pentru primărie şi consiliul judeţean. Depinde de înţelepciunea fiecăruia", a conchis Borbely.