Vasile Puşcaş a fost cel mai longeviv ministru clujean. Andrei Marga e singurul ministru care a slujit sub trei premieri diferiţi. Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu au dus cei mai mulţi clujeni în guvern. Educaţia şi Cultura au fost portofoliile "favorite" ale clujenilor.
Cu exact 1.700 de zile în scaun de ministru, Vasile Puşcaş este, de departe, cel mai longeviv ministru clujean. Ministeriatele sale n-au fost, însă, consecutive: 1.461 de zile a fost ministru delegat - negociator-şef în relaţia cu Uniunea Europeană (UE) în Guvernul Năstase, alte 239 de zile a fost ministru delegat - şef al Departamentului de Afaceri Europene (DAE) în Guvernul Boc. Al doilea ministru clujean longeviv a fost Liviu Maior (1.483 de zile), titular al portofoliului Educaţiei în Guvernul Văcăroiu. Puşcaş şi Maior sunt singurii clujeni care au rezistat în funcţii pe întreaga durată a unui ciclu electoral. Peste 1.000 de zile au mai adunat Ioan Rus - 1.264 de zile, Emil Boc - 1.141 de zile şi Andrei Marga - 1.119 zile. Cele mai scurte mandate le-au avut Anton Ionescu - 64 de zile ca ministru al Transporturilor, Petre Sălcudeanu - 69 de zile ca ministru al Culturii şi Alexandru Lăpuşan - 99 de zile ca ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei.
Andrei Marga este singurul ministru care a avut trei şefi. El a rămas în fotoliul de ministru al Educaţiei sub trei premieri: Victor Ciorbea, RaduVasile şi Mugur Isărescu. Prin trei guverne a mai trecut Ion Aurel Stoica, fiind, totodată, şi cel mai "policalificat", în fiecare guvern ocupându-se de alt portofoliu. Astfel, în Guvernul provizoriu Roman a fost ministru al Industriei Constructoare de Maşini. În al doilea său guvern, Roman l-a mutat la Calitatea Vieţii şi Protecţie Socială, oferindu-i şi rangul de vicepremier (demnitate pe care a mai avut-o şi Ioan Rus în Guvernul Năstase). În fine, în Guvernul Stolojan, Stoica a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Au fost miniştri în câte două cabinete: Vasile Puşcaş, Kelemen Hunor şi Gavril Dejeu. Acesta din urmă a fost şi prim-ministru interimar timp de 18 zile.
Vasile Puşcaş a condus, la rândul său, trei portofolii diferite, dar mult mai înrudite: ministru delegat - negociator-şef în relaţia cu UE, ministru al Integrării Europene (interimar) şi ministru delegat - şef al DAE. Titulari peste câte două portofolii diferite au fost Liviu Maior - Învăţământ şi Cultură (interimar) şi Ioan Rus - Administraţie şi Interne şi ministru de stat (vicepremier) pentru Probleme Sociale. 16 au fost ministerele conduse de clujeni de-a lungul timpului. Portofoliile cele mai "vânate" de clujeni au fost Educaţia - şase miniştri şi Cultura, cu cinci titulari. Câte doi miniştri clujeni au fost la Transporturi, Administraţie şi Interne, Mediu, Integrare Europeană şi Agricultură. Câte un ministru clujean a fost la Minorităţi, Sănătate, Industria Constructoare de Maşini, Calitatea Vieţii şi Protecţie Socială, Relaţia cu Parlamentul, negociator-şef în relaţia cu UE, şef DAE, Informaţii Publice şi Comunicaţii.
Premierii cu cea mai mare apetenţă pentru miniştri clujeni au fost Adrian Năstase - şase miniştri şi Călin Popescu-Tăriceanu - cinci miniştri. Au adus câte patru clujeni în guvern Victor Ciorbea şi Nicolae Văcăroiu. Radu Vasile şi Emil Boc au avut câte trei (Boc avându-se pe sine însuşi în subordine, 82 de zile, ca ministru interimar al Educaţiei). Petre Roman şi Răzvan Ungureanu a mers pe mâna a doar câte doi clujeni, în vreme ce Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu au folosit doar câte unul. Practic, n-a existat guvern postdecembrist fără măcar un ministru clujean.
Aproape o treime dintre miniştrii clujeni (8) au fost ingineri, de departe, cea mai frecventă meserie. În clasamentul meseriilor urmează juriştii (5), trei filozofi, câte doi medici veterinar şi istorici şi câte un psiholog, sociolog, scriitor, medic, cercetător, filolog şi politolog. Totalul este mai mare decât numărul miniştrilor, deoarece doi dintre aceştia au dublă calificare: Kelemen Hunor - medic veterinar şi filozof, respectiv Cătălin Baba - medic veterinar şi politolog. 19 dintre cei 25 de miniştri şi-au obţinut diplomele de studii la Cluj, dar la doar trei universităţi. Universitatea Babeş-Bolyai a şcolit 13 miniştri, Institutul Politehnic (redenumit Universitatea Tehnică) a dat cinci miniştri, alţi trei absolvind Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Din nou, diferenţa este generată de aceiaşi doi miniştri cu câte două licenţe.