Tratatul de la Trianon, comemorat în fața statuii lui Matei Corvin

Tratatul de la Trianon, comemorat în fața statuii lui Matei Corvin

Patru formaţiuni maghiare vor organiza în 4 iunie depuneri de coroane de flori la monumente din 100 de localităţi din Ardeal pentru a comemora 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, după primul Război Mondial.

Toate ceremoniile vor începe la ora 17;30, pentru a marca semnarea Tratatului de la Trianon care a avut loc la ora 17:32, în 4 iunie 1920. La Cluj-Napoca depunerea coroanelor de flori va avea loc în faţa statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii.

Preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Krisztina Sandor, a declarat, pentru Mediafax, că în cadrul manifestărilor vor fi aprinse şi lumânări dar şi focuri pe dealuri, mai ales în localităţi din mediul rural.

„Este o acţiune comemorativă desfăşurată în comun de CNMT, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Partidul Civic Maghiar şi Consiliul Naţional Secuiesc.

Dorim să marcăm 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, în urma căruia Ungaria a pierdut mai multe teritorii care au revenit ţărilor vecine, iar prin comemorarea programată vrem să transmitem mesajul că maghiarii aparţin aparţin aceleaşi naţiuni, indiferent unde trăiesc”, a spus Sandor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza