Trei ani şi cele cinci guverne ale lui Boc

Instalat în funcţie ca soluţie de avarie, Emil Boc, al doilea clujean în fruntea executivului, după Vaida Voievod, a fost un premier al... premierelor: a condus primul guvern demis prin moţiune de cenzură; deşi demis, a rămas în funcţie; a condus un guvern cu câte un ministru la două portofolii; a bătut recordul la ordonanţe de urgenţă şi angajări de răspundere; a introdus în guvern un partid neparlamentar; a avut în subordine miniştri din toate formaţiunile parlamentare, cu excepţia PNL.
Emil Boc a depus jurământul ca premier în 22 decembrie 2008, fiind, însă, abia a doua opţiune a preşedintelui Băsescu, după ce a fost refuzat de Theodor Stolojan. Guvernul Boc I a fost format din PDL şi PSD, având o majoritate confortabilă de peste 60% în Parlamentul României. Cu toate acestea, n-a rezistat decât puţin peste o jumătate de an, timp în care a supravieţuit unei prime moţiuni de cenzură. Demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a determinat miniştrii PSD să demisioneze în bloc în 2 octombire 2009. Portofoliile le-au fost preluate interimar de miniştrii PDL, Boc însuşi preluând portofoliul Educaţiei. Guvernul înjumătăţit a fost numit Boc II şi a rezistat doar 11 zile, devenind primul guvern postdecembrist demis prin moţiune de cenzură, în 13 octombrie.

Refuzul preşedintelui Băsescu de a desemna drept premier candidatul opoziţiei a dus la imposibilitatea învestirii unui alt cabinet, astfel că guvernul interimar (Boc III) a rămas în funcţie până după alegerile prezidenţiale. Victoria lui Traian Băsescu a generat o reconfigurare a forţelor politice, UDMR a părăsit tabăra opoziţiei, a fost urmat şi de reprezentanţii minorităţilor şi de grupul independenţilor (care urma să se transforme la începutul lui 2010 în partid politic) şi, astfel, în 23 decembrie 2009 s-a născut Cabinetul Boc IV.

Cu o majoritate fragilă, a patra echipă a lui Boc a rezistat unei noi moţiuni de cenzură. În 2 septembrie 2010 a avut loc o remaniere majoră a echipei, nu mai puţin de şase din cei 15 miniştri fiind înlocuiţi, printre ei figurând şi "greii" Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Al treilea component al aşa-numitei triplete BVB, Vasile Blaga, avea să mai reziste în funcţie doar până în 27 septembrie, fiind forţat să demisioneze după protestul poliţiştilor.

Masiv remaniat, executivul a fost redenumit Boc V şi a depăşit fără probleme trei moţiuni de cenzură formulate la finele lui 2010. În anul următor, cabinetul a fost părăsit, prin demisie, de doi miniştri: Ioan Botiş, înlocuit cu Sebastian Lăzăroiu, la Muncă, şi Cseke Attila, înlocuit de Ritli Ladislau, la Sănătate. În a doua parte a lui 2011, Boc a supravieţuit unei noi moţiuni de cenzură, prin metoda, verificată deja, a interdicţiei aplicate parlamentarilor puterii de a vota. Lăzăroiu nu a putut renunţa la comentariile sale de sociolog. Drept urmare, a fost rapid debarcat şi înlocuit cu Sulfina Barbu.

Cifrele lui Boc

De-a lungul mandatului, Emil Boc a avut în subordine nu mai puţin de 41 de miniştri. Cei mai mulţi dintre aceştia, 23, au reprezentat PDL, 11 au fost social-democraţi, cinci au fost membri UDMR şi cinci, independenţi. Suma (23+11+5+5) dă un rezultat de 44, deoarece doi dintre miniştri şi-au modificat culoarea politică pe parcurs. Gabriel Oprea a intrat prima oară în guvern ca membru PSD, la revenire reprezentând grupul independenţilor, iar Teodor Baconschi a fost cooptat în guvern ca independent, fiind înregimentat ulterior în PDL. Inedit, timp de aproape trei luni, premierul Emil Boc s-a avut în subordine pe sine însuşi, ca ministru interimar al Educaţiei. Doar doi miniştri au rămas constant alături de Boc: independentul Cătălin Predoiu, de la Justiţie, şi democrat-liberala Elena Udrea, iniţial la Turism, apoi la Dezvoltare şi Turism. Sub premieratul lui Boc cel mai instabil "job" a fost cel de ministru al Administraţiei şi Internelor, funcţie în care s-au rotit nu mai puţin de cinci miniştri, în şase mandate (social-democratul Dan Nica a ocupat funcţia în două rânduri). Cu 13 legi adoptate prin angajarea răspunderii, Boc este recordman absolut între premierii post-decembrişti.